Mergi la conţinutul principal
PSD pedepseşte premianţii şi-şi premiază repetenţii

Dragnea umileşte România performantă

Toată România ştie şi vede astăzi că administraţiile locale conduse de PNL sunt între cele mai performante. Multe oraşe, comune şi judeţe administrate de primari liberali sunt înfloritoare, au o economie dinamică şi o calitate a vieţii comparabilă cu cea din Occident.

Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Alba Iulia, Sinaia, Timişoara, Sibiu, Suceava sau Braşov sunt exemple de comunităţi care s-au schimbat mult în bine în ultimii ani. Ce au în comun? Primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene ai PNL au reuşit să atragă şi să folosească fondurile europene la nivel record. Fondurile europene astfel folosite au creat condiţii pentru atragerea investiţiilor private - adică locuri de muncă şi bani pentru comunităţi.

Din păcate, PSD şi ALDE nu au vrut să preia acest model de succes în comunităţile pe care reprezentanţii lor le conduc. Singurul lor model este ceea ce a făcut Liviu Dragnea la Teleorman: sărăcie şi subdezvoltare. Nu numai că pesediştii şi aliaţii lor se disting prin proastă administrare, locală şi centrală, dar performează încă şi mai mult la distrugerea muncii altora.

Acum vine iar nota de plată. Guvernul PSD-ALDE a lovit cu duritate în ultimii 2 ani exact în bugetele celor care au peformat cu adevărat în folosul cetăţenilor şi comunităţilor locale. Dragnea şi echipa lui au tăiat, practic, fondurile administraţiilor locale PNL. Au făcut-o atât anul trecut, o fac şi anul acesta. Totul a pornit cu o minciună: cum că guvernarea PSD le va da administraţiilor locale 100% din banii rezultaţi din colectarea impozitului pe venit. Nu numai că nu a fost aşa, dar primăriile au fost împovărate suplimentar cu cheltuieli sociale, 100%, suportate până atunci doar într-o pondere de 10% de la bugetul local. Mai puţini bani, mai multe cheltuieli!

 

Ia de la PSD! Minus 36 de milioane de euro pentru Cluj-Napoca!

Cluj-Napoca, municipiu condus de Emil Boc, are cea mai bună calitate a vieţii din România. 20% din impozitele şi taxele plătite de clujeni se întorc în educaţie. Grija faţă de copii este la ordinea zilei: primăria a pus la punct şi a implementat un proiect de transport al şcolarilor de vârste mici de acasă la şcoală şi retur. Oraşul are cea mai modernă sală polivalentă sală din România, cel mai mare domeniu IT după Bucureşti. Este cel mai avansat în digitalizarea serviciilor publice. 260.000 de persoane intenţionează să se mute la Cluj-Napoca în următorii ani, conform unor statistici. Probabil nu şi Dragnea, din moment ce guvernul pe care-l comandă a tăiat din banii cuveniţi oraşului. De altfel, Liviu Dragnea afirma cu cinism că Braşovul şi Clujul nu au nevoie de creşteri la buget.

Viziunea pesedistă în ce priveşte Clujul s-a şi pus în aplicare. A constatat-o Emil Boc, primarul municipiului: “Din nefericire, veştile nu sunt bune nici anul acesta din perspectiva resurselor financiare din cotele din impozitul pe venit. După ce anul trecut am avut o pierdere de 16 milioane de euro, în acest an avem o pierdere de 20 de milioane de euro. Aceasta este generată de suportarea 100% din bugetul local a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav, de diferenţa între cotele defalcate din impozitul pe venit încasate în primele trei luni faţă de cât ar fi trebuit să încasăm şi de impactul creşterii salariului minim pe economie în construcţii. Sunt cheltuieli pe care trebuie să le suportăm şi care diminuează proiectele noastre de investiţii, ale oraşului”.

 

Gheorghe Falcă, primarul Aradului: “Este un atentat direct al guvernului lui Dragnea la dezvoltarea oraşului şi a judeţului”.

Administraţia liberală a judeţului şi municipiului Arad a reuşit să modernizeze Spitalul Clinic Judeţean cu peste 90 de milioane de euro din fonduri europene. În sistemul de educaţie sunt în derulare investiţii de 22 de milioane de euro. La Arad întâlnim cea mai mare investiţie cu fonduri europene într-o unitate de învăţământ din România – 11 milioane de euro. Dintr-un oraş plin de şomeri, altădată, Aradul a ajuns unul dintre cele mai prospere centre urbane din ţară.

Guvernul PSD-ALDE nu a putut să lase „nerăsplătite” aceste realizări. Municipiul Arad a pierdut 12 milioane de euro anul acesta din cauza politicilor fiscal-bugetare ale Guvernului PSD-ALDE. Bugetul judeţului Arad pierde, la rândul său, 21 de milioane de euro.

Primarul PNL al Aradului, Gheorghe Falcă: “Este un atentat direct al guvernului lui Dragnea la dezvoltarea oraşului şi a judeţului. Este o ofensă adusă arădenilor din partea unora care se laudă că sunt patrioţi prin Europa şi invocă toată ziua demnitatea naţională. Demnitatea naţională înseamnă, întâi de toate, respectul dat fiecărui român şi fiecărei comunităţi de cetăţeni ai României. Exact ce nu face, în realitate, PSD. Prin demnitate naţională liderii PSD înţeleg doar apărarea intereselor lor meschine împotriva valorilor europene şi a tuturor celor care au fost în stare, cu muncă şi seriozitate, să fructifice avantajele apartenentei României la Uniunea Europeană. Mă refer la atragerea de fonduri europene. Aici, Aradul, Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sinaia, Suceava, Reşiţa şi atâtea alte localităţi administrate de PNL au performat şi vor continua să performeze. De aceea sunt ţintele directe ale guvernului PSD care doreşte menţinerea în sărăcie şi subdezvoltare. Alegerile din 26 mai vor da, sunt convins, semnalul că PSD va părăsi guvernarea.  Pentru binele comunităţilor noastre, pentru binele românilor şi pentru o Românie în primul rând al Uniunii Europene”.

 

Gheorghe Flutur, Preşedintele CJ Suceava: “Marca PSD – funcţionare fără dezvoltare”.

Judeţul şi municipiul Suceava s-au dezvoltat cu administraţii liberale care au ştiut să atragă fonduri europene. În ultimii nouă ani, Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost modernizat cu 50 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro din fonduri europene; în aeroportul din Suceava s-au investit 50 de milioane de euro, dintre care 35 de milioane din fonduri comunitare; infrastructura de turism a judeţului a fost puternic dezvoltată cu 100 de milioane de euro, dintre care 80 de milioane fonduri europene.

Judeţul Suceava a fost şi el “premiat” de Dragnea cu un minus 20% la bugetul alocat drumurilor judeţene şi cu minus 15% pentru actualizarea contractelor de lucrări aflate în derulare. Municipiul Suceava a pierdut 5 milioane de euro din cauza politicilor fiscal-bugetare ale guvernului PSD-ALDE. Probabil PSD a considerat că Suceava, la fel ca şi România, „merită mai mult” prin diminuarea bugetului. 

Gheorghe Flutur, preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Suceava, constată cu amărăciune: “PSD transferă responsabilităţi către noi, administraţiile locale, însă fără resurse financirare. PSD blochează proiecte în derulare, neasigurându-le diferenţa la majorarea salariilor şi la preţul materialelor. Ponderea cheltuielilor de funcţionare în raport cu investiţiile a crescut semnificativ. Aceasta este marca PSD – funcţionare fără dezvoltare. Ca urmare a pierderilor la bugetul Consiliului Judeţean Suceava, am fost nevoiţi să facem împrumut pentru modernizarea unor drumuri grav afectate. Este vorba, în primul rând, de drumuri care asigură legătura cu judeţe învecinate – Bistriţa-Năsăud, Neamţ şi Iaşi

 

Cine atrage cele mai puţine fonduri europene – premiul întâi la PSD!

Scara valorilor PSD este întoarsă cu susul în jos. Administraţiile liberale pedepsite de pesedişti sunt, cele mai multe dintre ele, campioane la atragerea de fonduri europene şi la investiţii private - capitole la care guvernul Dăncilă este repetent. Ca urmare, în acord cu non-valorile lor, pesediştii au pus-o pe primul loc pe lista candidaţilor la europarlamentare chiar pe Rovana Plumb, ministrul care a ratat aproape tot ce se putea rata în materie de valorificare a banilor de la Uniunea Europeană. Cifrele seci vorbesc de la sine: doar 14% absorbţie din cele de 30 de miliarde de euro aflate la dispoziţia României.

E drept că au avut şi pesediştii un primar foarte bun, care a făcut din comuna lui, cu fonduri europene o bijuterie. Un om serios. Primarul de la Ciugud (Alba). L-au premiat şi pe el: l-au dat afară din PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro