Mergi la conţinutul principal

Dragnea insistă şi face a patra cerere de eliberare. Niciunul dintre avocaţii aleşi de el nu a venit însă miercuri la proces

Liviu Dragnea face încă o încercare, a patra, de a obține eliberarea. La nouă luni după ce a fost condamnat definitiv și încarcerat, fostul lider al PSD vrea să îşi susţină nevinovăția în fața instanței Tribunalului București. Procesul s-a amânat pentru că niciunul dintre cei doi avocaţi nu a venit miercuri la proces.

 

Este vorba despre o contestaţie la executare, procedură iniţiată de avocaţii lui Dragnea la începutul anului, care urmăreşte eliberarea de îndată a acestuia.

Sunt invocate implicaţii pe care o decizie a CCR referitoare la completurile specializate de la instanţa supremă i se va aplica inclusiv lui, deşi a fost condamnat definitiv înainte de pronunţarea hotărârii respective.

 

Procesul a fost amânat însă miercuri, pe motiv că Liviu Dragnea nu a putut fi reprezentat de niciunul dintre cei doi avocati pe acre i-a ales. Unul a invocat probleme de sănătate, altul a cerut preschimbarea termenului de judecată.

Liviu Dragnea a transmis prin intermediul unui avocat care i-a substituit pe cei doi că nu vrea să fie apărat de alt avocat.

Instanţa a amânat procesul o săptămână.

În 30 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins o contestaţie la executare formulată de fostul lider social-democrat Liviu Dragnea împotriva condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea le-a spus atunci judecătorilor că stă nevinovat de 8 luni la închisoare și că a fost condamnat de un complet constituit fără respectarea legii.

Cu toate că în presă s-a spus că vreau să ies cu orice preț din închisoare, dacă voiam, puteam sa plătesc un preț, dar n-am vrut compromisuri. Și eu am dreptul la proces”, a spus el.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția copilului Teleorman.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro