Mergi la conţinutul principal

Dr. Andreicuţ. Arestată

Trei medici arestaţi preventiv în dosarul "Şpagă pentru pensia de boală". Ieri, Curtea de Apel Galaţi a admis contestaţia procurorilor
anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă a dr. Cristinel
Andreicuţ. Prima instanţă, respectiv Tribunalul Galaţi, decisese, la termenul din 17 iunie, arestarea la domiciliu a medicului. Acum, pe numele dr. Andreicuţ a fost emis mandat de arestare, pe o durată de 22 de zile, aceasta fiind deja încarcerată. Nici dr. Boală, şeful Serviciului de Expertiză Medicală, şi nici dr. Ţone nu au obţinut câştig de cauză la instanţa superioară, contestaţiile împotriva măsurii arestării fiind respinse. "Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva încheierii din data de 17.06.2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi, cu privire la inculpata Andreicuţ Cristinel. Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi, în rejudecare: dispune arestarea preventivă a inculpatei Andreicuţ Cristinel pe o durată de 22 de zile, începând cu data de 24.06.2015 la data de 15.07.2015, inclusiv, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă a inculpatei Andreicuţ Cristinel. Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatele Boală Ana şi Ţone Rodica împotriva încheierii de şedinţă din data de 17.06.2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi. Obligă pe inculpatele Boală Ana şi Ţone Rodica la plata a câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", este soluţia pronunţată de judecătorii Curţii de Apel Galaţi, după cum se arată pe site-un instanţei.
După cum v-am informat, iniţial, termenul pentru judecarea contestaţiei împotriva măsurii arestului preventiv şi la domiciliu, a fost stabilit pentru ziua de 23 iunie. Nu s-a putut judeca însă pentru că una dintre inculpate, respectiv dr. Andreicuţ Cristinel, arestată la domiciliu, nu a fost adusă la instanţă. Potrivit presei centrale, instanţa nu ar fi emis faţă de aceasta mandat de aducere, iar poliţiştii nu au fost anunţaţi că trebuie să o aducă la instanţă pe inculpată. În aceste condiţii, contestaţiile s-au judecat o zi mai târziu.
Reamintim că, la data de 17 iunie, Tribunalul Galaţi a dispus măsura arestului preventiv pentru 29 de zile în cazul medicilor Ana Boală şi Rodica Ţone. Totodată, instanţa a decis arestul la domiciliu, tot pe o perioadă de 29 de zile, pentru dr. Cristinel Andreicuţ. Toate cele trei inculpate au formulat contestaţie, la fel şi procurorii anticorupţie, care au cerut arestarea preventivă a celui de-al treilea medic. Asta după ce, în ziua de 16 iunie, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat percheziţii în 10 locaţii situate în municipiul Brăila, din care una era sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. Percheziţiile au fost efectuate la Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, aflat în subordinea Casei Judeţene de Pensii Brăila. Jandarmi mascaţi au poposit la sediul instituţiei, de unde au fost ridicate mai multe acte, dar şi pe medicii suspectaţi că ar fi primit mită. Percheziţii DNA s-au efectuat chiar acasă la doctoriţa Ana Boală, şeful Serviciului Expertiză, dar şi la ceilalţi medici şi asistente. În urma percheziţiilor, procurorii DNA au găsit în locuinţele celor trei doctoriţe 5 milioane lei noi (50 miliarde lei vechi) şi jumătate de kilogram de aur, greu de justificat.
Chiar în ziua când s-au efectuat descinderile la sediul Serviciului de Expertiză Medicală, inculpata Cristinel Andreicuţ ar fi primit suma totală de 1.250 lei, de la 8 pacienţi examinaţi. Tot în ziua respectivă, şeful serviciului, dr. Ana Boală ar fi primit, la rândul său, suma de 500 lei de la un pacient. Potrivit procurorilor, dr. Ţone ar fi încasat şi ea bani de la pacienţi, în ziua descinderilor.

Pensionările pe caz de boală. Avalanşă de arestări în ţară

Medicii din Brăila nu sunt singurii care au ajuns în spatele gratiilor după ce au făcut avere din mita primită de la pacienţi. Zece medici şi asistenţi medicali ai Casei de Pensii Bihor, acuzaţi de luare de mită, au fost şi ei arestaţi zilele trecute.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cauza având ca obiect săvârşirea unor fapte de corupţie de către medici şi asistenţi medicali ai Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă Bihor, din cadrul Casei de Pensii Bihor, s-a dispus, la data de 17 iunie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a zece cadre medicale. Este vorba despre medicii Sălăjan Vasile, Grigorescu Anca Domnica, Pleşa Ovidiu, Cun Emilia Mariana, Gut Ana, respectiv asistenţii medicali Precup Ioana, Ignat Monica Teodora, Pelle Ladislau Johannis, Cosa Violeta Dorina, Ţigan Gianina Mihaiela Adriana. Toţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită şi tăinuire. Pe data de 18 iunie, inculpaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Bihor, care a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaţilor.
Procurorii au arătat faptul că, în perioada 11 - 15 mai 2015, respectiv 18 - 20 mai 2015, medicii de la Serviciul de Expertiză Medicală, ajutaţi de asistenţii medicali, au primit în mod repetat diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală sau vizarea concediului medical pe o durată de peste 150 de zile. Sumele percepute de inculpaţi variau între 50 lei şi 400 euro/pacient, în funcţie de natura serviciului medical solicitat de pacient şi oferit de inculpat.
În baza mandatelor emise de judecător, lucrători de poliţie judiciară ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului, au efectuat percheziţii la sediul unei instituţii publice din municipiul Oradea, respectiv Serviciul de Expertiză Medicală, şi la domiciliile inculpaţilor unde au fost găsite şi ridicate sume mari de bani (în lei şi valută). Potrivit presei centrale, în locuinţa mamei uneia dintre doctoriţele care făcea parte din comisie, au fost găsiţi 350.000 de lei, 120.000 de dolari şi 500.000 de euro, medicul Pleşa deţine acţiuni de 1.000.000 de lei, în timp ce o altă doctoriţă deţine 15 case. Procurorii au pus sechestru pe bunuri ale suspecţilor.
Şi la Călăraşi au intrat pe fir procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind dispusă trimiterea în judecată tot pentru infracţiuni de corupţie. Potrivit DNA, Ileana Corina Dima, şef al Biroului de Expertiză Medicală Călaraşi (până în data de 15.02.2015) şi medic primar expertiză medicală în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Lehliu - Gară, este judecată pentru luare de mită în formă continuată . În faţa instanţei a fost trimisă şi Paula Achim, asistent social în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală Lehliu - Gară, pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, în perioada 28.10.2014-18.12.2014, în calitate de şef al Biroului de Expertiza Medicală şi medic primar expertiză medicală, inculpata Dima Ileana Corina a primit de la 130 de persoane (denunţători în cauză) sume ce ajungeau până la 200 lei şi produse alimentare, totalizând 6.638 lei. În aceeaşi perioadă, inculpata Achim Paula, în calitate de asistent social, a primit de la 56 de persoane sume cuprinse între 5 şi 60 lei şi produse alimentare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro