Mergi la conţinutul principal

Drăghincescu s-a dat în stambă la şedinţa de CLM

Fostul consilier municipal al PNL, Simona Drăghincescu s-a dat în spectacol la finalul şedinţei ordinare a CLM Brăila din această dimineaţă. La rubrica "alte probleme" aceasta a pus pe masa consilierilor trei pungi de culoare roşu, două dintre ele, fiind imprimate cu simbolul "secera şi ciocanul". Drăghincescu i-a făcut cadou primarului Aurel Simionescu o scrisoare critică din partea cetăţenilor, a adus o seceră pentru viceprimarul Doiniţa Ciocan şi o siguranţă arsă pentru viceprimarul liberal, Alexandru Dănăilă. "Sper că unii dintre cei cărora mă voi adresa au simţul umorului şi că veţi lua gestul ca atare. Mă adresez doamnei viceprimar Doiniţa Ciocan, domnului viceprimar Alexandru Dănăilă şi domnului primar Aurel Simionescu. Cadoul meu pentru doamna Ciocan este o seceră. Pentru domnul viceprimar o siguranţă, fuzibilă desigur. Arsă, pentru dânsul este doctorand la siguranţa naţională. Iar pentru domnul primar misiva aceasta de la cetăţeni. (...) Domnule primar, ştiu că sunteţi ultimul mohican comunist, căruia nu îi este ruşine de asta, pentru că aşa ne-aţi zis", a declarat Drăghincescu în cadrul şedinţei. De asemenea aceasta a desfăcut şi a citit o scrisoare ironică la adresa primarului, cu precizarea că aceasta vine "din partea celor 17.514 brăileni" pe care îi reprezintă în mini-Parlamentul Brăilean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro