Mergi la conţinutul principal

Doua sute de insi fugariti de un cutitar

Condamnat, deja, in ianuarie anul trecut, la 4 luni de inchisoare, arestat in lipsa din 21 martie 2008, Adrian Vasilica Ciuca, 22 de ani, individ dat in urmarire generala pentru tilharie, a fost pus din nou sub acuzatie si trimis in judecata, in contumacie, pentru savirsirea infractiunilor de port ilegal de arma alba si ultraj contra bunelor moravuri/ tulburarea linistii publice. Anchetatorii au apucat sa-i ia o declaratie lui Ciuca in iunie anul trecut, dupa care respectivul a parasit in pripa Romania, ca sa scape de mina legii.
Potrivit anchetatorilor, in noaptea de 2/3 iunie 2007, Adrian Ciuca impreuna cu alti trei indivizi de teapa lui, din care nu a putut fi identificat decit unul, Giorgian B., se afla la discoteca din Romanu, apartinind SC "Ronin Disco" SRL. In jurul orei 1.30, Leonard Mihaita Stan, din localitate, i-a pus piedica lui Ciuca, iar acesta i-a tras cu o sticla de bere in cap. Pentru aplanarea conflictului a intervenit Georgian Chirila care, de asemenea, a primit o sticla-n cap de la inculpat, precum si Giorgian B. In loc sa se termine, conflictul s-a amplificat. Cei implicati au inceput sa arunce cu sticle, muzica s-a oprit, luminile din discoteca au fost aprinse, iar aproximativ 200 de tineri aflati in local au inceput sa tipe si sa se imbulzeasca spre iesire. Dupa vreo zece minute, povestesc martorii, Ciuca si amicii lui au fost vazuti in fata discotecii, amenintind ca "vor lua sabiile din masina". La scurt timp, respectivii chiar au pus mina pe sabii si bite, bagind groaza in satenii din Romanu. Ciuca, desi agita deasupra capului o sabie cu lama de 30 cm., a incercat sa intre din nou in discoteca, insa a fost oprit de catre agentii de paza. In momentul in care a fost audiat, el a negat ca ar fi provocat scandal si ca ar fi purtat sabie, declarind ca, de fapt, a fost victima si ca cineva l-ar fi lovit cu o sticla-n cap. Cei doi tineri loviti in acea noapte de catre inculpat au refuzat sa faca plingere penala impotriva lui. Instanta urmeaza sa delibereze.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro