Mergi la conţinutul principal

Două state UE ţin cu Rusia în confruntarea cu Ucraina

Premierul ungar Viktor Orban e primul lider european care îşi exprimă făţiş opoziţia faţă de sancţiunile la adresa Moscovei. El a folosit ocazia unui interviu dat la radio, pentru a solicita relaxarea acestor sancţiuni. Orban riscă, astfel, să provoace o nouă încordare a relaţiilor sale cu Uniunea Europeană, relatează TVR. Orban este cunoscut ca un admirator al politicii lui Vladimir Putin şi, totodată, un promotor al apropierii ţării sale de Rusia. Acum a atras atenţia că politica Occidentului faţă de Moscova provoacă daune mai degrabă intereselor europene, decât Rusiei. "Este ca şi cum te-ai împuşca singur în picior", a declarat Victor Orban.
Remarcile sale au fost făcute la o zi după ce omologul său slovac Robert Fico a criticat sancţiunile ca fiind "absurde", afirmând că vor pune în pericol creşterea economică din Uniunea Europeană.
Ungaria depinde în mare măsură de importurile de energie din Rusia şi, la începutul acestui an, autorităţile de la Budapesta au convenit cu compania Rosatom să extindă singura centrală nucleară din Ungaria, într-un proiect de 10 miliarde de euro.
Rusia este şi cel mai mare partener comercial al Ungariei din afara UE, cu exporturi de 2,55 de miliarde de euro în această ţară, în 2013.
Economia Ungariei a avansat în cel mai alert ritm din ultimii opt ani în trimestrul al doilea, cu 3,9% faţă de anul trecut, pe fondul unei creşteri importante a producţiei de automobile. în comparaţie cu primul trimestru al acestui an, PIB-ul Ungariei a crescut cu 0,8%, potrivit datelor Eurostat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro