Mergi la conţinutul principal

Două hoațe, prinse de un polițist de frontieră brăilean aflat în timpul liber

* acesta le-a observat pe cele două individe care ieșiseră în fugă dintr-un supermarket, urmărite de un angajat, și, fără să stea pe gânduri, le-a interceptat și a sunat la 112

 

Un poliţist de frontieră brăilean, care se afla în timpul liber, a reţinut două persoane  de sex feminin care sustrăseseră mai multe bunuri dintr-un Hipermarket din municipiul Brăila, informează Poliția de Frontieră, prin intermediul unui comunicat de presă:

”În data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 14.20, un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, în vârstă de 38 ani, aflat în timpul liber, a observat două persoane de sex feminin care au ieşit alergând dintr-un Hipermarket în zona cartierului Viziru, din municipiul Brăila. Cele două erau urmărite de un angajat al complexului comercial, deoarece sustrăseseră mai multe bunuri.

Acţionând cu operativitate, poliţistul de frontieră a procedat la urmărirea persoanelor, reuşind la scurt timp interceptarea şi reţinerea acestora. Concomitent a fost luată măsura apelării numărului unic de urgenţă 112, la faţa locului  prezentându-se în scurt timp un echipaj din cadrul  I.P.J. Brăila.

Un reprezentant al  complexului comercial  a recuperat bunurile sustrase, iar  cele două persoane au fost preluate de poliţiştii din cadrul I.P.J. Brăila, în vederea continuării cercetărilor, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi îl felicită pe poliţistul de frontieră pentru gestul său, apreciind că o astfel de atitudine trebuie să caracterizeze fiecare lucrător din cadrul instituţiei”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro