Mergi la conţinutul principal

Două dosare penale pentru un telefon furat

* în urma cercetării mai amănunţite a cazului, şi hoţul şi păgubitul s-au ales cu dosare penale

Poliţiştii brăileni au primit sâmbătă după-amiază vizita unui tânăr, care a sesizat faptul că i-a fost furat telefonul mobil. Reclamantul, în vârstă de 22 de ani, le-a spus oamenilor legii că incidentul s-a petrecut în timp ce se afla într-un cafe-bar de pe strada Vasile Băncilă, alături de un tânăr de aceeaşi vârstă, pe care l-a indicat ca principal suspect. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi l-au depistat pe individ, pe strada Alexandru Vlahuţă, în apropierea domiciliului său, având în şaua scuterului telefonul mobil sustras. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale şi Biroul Proximitate s-a constatat că povestea se complică. Oamenii legii au aflat că cei doi sunt, de fapt, prieteni şi, pentru că reclamantul împrumutase de la amicul său suma de 165 de lei, pe care nu a restituit-o, acesta i-a luat din mână telefonul mobil şi a plecat către domiciliul lui. De asemenea, poliţiştii au mai constatat şi că tânărul care a făcut sesizarea avea asupra lui un cuţit, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă albă în locuri publice. Telefonul, în valoare de 150 de lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, iar tânărului care l-a sustras i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro