Mergi la conţinutul principal

Două cazuri de rujeolă confirmate la Brăila

* este vorba despre un copil de 5 ani din municipiu şi unul de 3 ani din Vultureni * totodată, există şi o suspiciune ridicată pentru un alt copil din satul Pitulaţi

Primele două cazuri de rujeolă au fost confirmate în judeţul nostru. Este vorba despre un copil de 5 ani din municipiu şi un altul de 3 ani din satul Vultureni, comuna Cireşu. Totodată, mai există o suspiciune de rujeolă la un alt copil din localitatea Pitulaţi. Precizăm că toţi cei trei copii sunt vaccinaţi, iar cele două cazuri confirmate au făcut o formă uşoară a bolii.

Cazurile nu au legătură între ele, nu s-au identificat alte suspiciuni din acele zone. Mai este o suspiciune din satul Pitulaţi, dar, la fel, nu mai sunt alte suspiciuni din zona respectivă. Toţi cei trei copii sunt vaccinaţi. Precizăm că cei care sunt deja vaccinaţi pot să mai facă, de regulă, forme mai uşoare de boală, deci nu sunt agresive. Nu s-a făcut nicio conexiune între cazuri, s-au luat toate măsurile în ceea ce înseamnă izolarea, în ceea ce înseamnă supravegherea tuturor celor de acolo. Pentru cazul din municipiu, care era la grădiniţă, s-a făcut investigaţie acolo şi sunt toţi copiii sunt vaccinaţi. Nu s-au mai emis şi alte cazuri suspecte în momentul de faţă. Aşadar, nu se pune problema de o epidemie”, ne-a declarat Gabriel Ciochină, directorul Direcţie de Sănătate Publică Brăila.

Directorul DSP Brăila ne-a mai spus că din luna septembrie de când a izbucnit epidemia de rujeolă la nivel naţional, gradul de acoperire vaccinală în judeţul nostru a înregistrat o creştere lentă, puţini părinţii mergând la cabinetele medicilor de familie să îşi vaccineze copiii.

Reamintim că la sfârşitul lunii august, la Brăila, gradul de acoperire vaccinală era de 32%, peste 1.500 de copii fiind nevaccinaţi.

Conform datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, până la data de 28 octombrie, în ţară au fost confirmate 935 cazuri de rujeolă şi au fost raportate 6 decese.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro