Mergi la conţinutul principal

Două cazuri de gripă clinică, raportate săptămâna trecută la Brăila

• din fericire, vorbim de forme uşoare ale bolii, nu de infecţii cu virus gripal agresiv • şi virozele respiratorii sunt în scădere în rândul brăilenilor

 

Atât numărul cazurilor de gripă, cât şi cel al virozelor specifice sezonului rece sunt în scădere, potrivit cifrelor furnizate recent de Direcţia de Sănătate Publică Brăila. În săptămâna 4-10 martie, au fost raportate 2 cazuri de gripă clinică, mult mai puţine faţă de lunile ianuarie şi februarie, când numărul lor depăşea 20. Din fericire, nu au mai fost înregistrate forme severe ale gripei.

Infecţiile respiratorii acute sunt şi ele în continuă scădere. În perioada amintită mai sus, s-au prezentat la medic doar 215 brăileni cu simptome specifice, însă au fost şi săptămâni când numărul lor sărea lejer de 500. Acelaşi trend descendent se poate observa şi în cazul pneumoniilor, numărul pacienţilor scăzând de la 150-200, în săptămânile geroase, la 77 în perioada 4-10 martie.

La nivel naţional, virusul gripal continuă să răpună pacienţi. Potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), datată din 11 martie, numărul deceselor a ajuns la 171. Ultimele trei persoane care au murit din cauza gripei aveau între 45 şi 57 de ani, confirmaţi cu virus gripal tip A şi proveneau din judeţele Cluj şi Hunedoara. Două dintre acestea aveau şi alte afecţiuni. Niciuna nu fusese vaccinată anti-gripal, decesele fiind înregistrate pe 8 şi pe 9 martie.

Reamintim că, în sezonul rece 2018-2019, au murit 4 brăileni din cauza virusul gripal agresiv. Niciunul nu se imunizase împotriva gripei. Alţi doi brăileni, vaccinaţi, au fost confirmaţi cu virus gripal, însă starea lor s-a îmbunătăţit după ce au fost trataţi în spital. Specialiştii din domeniul sănătăţii susţin că imunizarea împotriva gripei a contat foarte mult în evoluţia favorabilă a stării de sănătate a celor doi pacienţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro