Mergi la conţinutul principal

Două ambulatorii şi mai multe echipamente medicale trecute cu acte în regulă în grija Spitalului Judeţean

• acestea au fost modernizate prin Proiectul Operaţional Regional 2007-2013, iar după 5 ani de monitorizare, bunurile au trecut de la Consiliul Judeţean în administrarea Spitalului Judeţean • este vorba despre bunuri în valoare de milioane de lei • cele mai scumpe echipamente medicale cumpărate în cadrul proiectelor au fost aparatul RMN şi computerul tomograf

 

Consilierii judeţeni au aprobat, în unanimitate, în cea mai recentă şedinţă ordinară, ca mai multe bunuri provenite din proiecte de modernizare să fie date în adminsitrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Este vorba despre proiectele implementate de Consiliul Judeţean prin Programul Operaţional Regional 2007-2013: “Modernizarea Ambulatoriului Integrat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila” şi “Modernizarea Ambulatoriului Integrat Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Corp D, cu cabinete în specialităţile obstretică-ginecologie”.

Prin derularea acestor proiecte, au fost cumpărate mai multe echipamente medicale de specialitate şi de laborator, precum şi mobilier specific. Bunurile au fost date în folosinţă gratuită unităţii sanitare, după punerea în funcţiune. În ultima zi a anului 2017, s-au împlinit 5 ani de la finalizarea proiectelor respective, iar perioada de monitorizare ex-post s-a încheiat. Astfel, în expunerea de motive anexată proiectului de hotărâre aprobat în CJ, se menţionează faptul că “este necesar ca bunurile achiziţionate să fie date în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, cu respectarea tuturor prevederilor legale”.

Concret, contractul de finanţare pentru proiectul ce a vizat modernizarea ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean a fost semnat în iulie 2009, iar în noiembrie 2011, a avut loc inaugurarea ambulatoriului, potrivit informaţiilor postate pe site-ul CJ Brăila. Valoarea totală a proiectului a fost de circa 45,2 milioane lei, iar valoarea eligibilă a fost de aproximativ 35,7 milioane lei. Din această sumă, Consiliul Judeţean a contribuit cu aproape 1,7 milioane lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă a fost de circa 34,7 milioane lei.

Obiectivul general al proiectului a constat în îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asistenţă medicală din judeţul Brăila şi din regiune prin echiparea ambulatoriului spitalului. Clădirea a fost reabilitată şi amenajată, iar aparatura medicală de specialitate a fost înnoită. De departe, cel mai scump echipament medical de pe lista celor achiziţionate în cadrul proiectului, este RMN, care a costat 12,1 milioane lei. Computerul-tomograf cu care a fost dotat ambulatoriul a costat 6,6 milioane lei. Au mai fost achiziţionate şi un aparat pentru radioscopii şi radiografii mobil cu monitor (936 mii lei) şi 3 ecografe cu utilizare multiplă de înaltă performanţă (819 mii lei/bucata). Restul echipamentelor medicale cumpărate pentru ambulator abia se încadrează între câteva 41 lei şi puţin peste 300 mii lei. Spre exemplu, au fost achiziţionate 33 de termometre, preţul unuia singur fiind de 66,96 lei, cu tot cu TVA.

Cel de-al doilea proiect a vizat modernizarea ambulatoriului de la Corpul D sau Maternitate, aşa cum este cunoscut brăilenilor. Contractul de finanţare a fost semnat în iulie 2009, iar inaugurarea a avut loc la finele lui ianuarie 2012. Valoarea totală a proiectului a fost de 2,7 milioane lei, iar cea eligibilă de aproximativ 2,2 milioane lei. Contribuţia CJ Brăila a fost de cca. 57 milioane lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă a fost de 2,1 milioane lei. La fel ca în cazul ambulatoriului de pe Şoseaua Buzăului, şi cel al Maternităţii a  fost reabilitat şi modernizat, apoi au fost achiziţionate echipamente medicale de specialitate şi de laborator, dar şi mobilierul corespunzător. Preţurile acestora nu au sărit de 200 mii lei. Spre exemplu, cel mai scump aparat a fost histeroscopul (194 mii lei). Automatul de identificare microbiologie a costat 125,7 mii lei, iar ecograful General Electric tip Logiq C5 a costat 115,6 mii lei. Restul echipamentelor medicale s-au încadrat între 111 lei (exemplu: aparat tensiune şi stetoscop - 111,6 lei/bucata) şi 83 mii lei (video-colposcop - 82,7 mii lei/bucata).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro