Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

DOTS - Strategia bazata pe tratament sub directa observare in tuberculoza

In perioada 15 - 19 februarie, la Colegiul Medicilor din Braila se desfasoara cursul de perfectionare "Implementarea strategiei DOTS de control a tuberculozei in Romania". Manifestarea se adreseaza medicilor de familie si medicilor scolari, specialitati medicale ce reprezinta prima linie in asigurarea starii de sanatate a populatiei, dar si cadrelor medii sanitare.Dr. Dorina Tite, vicepresedinte al Colegiului Medicilor Judetean - departamentul profesional-stiintific ne-a informat ca, avind in vedere tendinta de deplasare a centrului de greutate a asistentei medicale catre medicina de familie, cit si incidenta crescuta a bolii tuberculoase la grupe diverse de virsta (copii, adulti, batrini), dar si datorita prioritatii actiunilor de profilaxie in rindul populatiei, acest curs de instruire este considerat oportun de medicii braileni."Considerata situatie de urgenta mondiala de catre OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) din 1993, tuberculoza - boala infecto-contagioasa, reprezinta un flagel al perioadei actuale, care, nedepistata, netratata sau incorect tratata, devine fatala.La nivel national, controlul tuberculozei presupune integrarea retelei de asistenta medicala primara in cadrul Programului respectiv. Cursul este finantat de catre Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei si Malariei", ne-a informat dr. Dorina Tite. Potrivit sursei citate, la cursuri vor fi aduse in discutie si dezbatute probleme legate de: epidemiologia si tratamentul bolii tuberculoase, aspecte practice privind ingrijirea bolnavilor de tuberculoza, comunicarea medic-pacient, medic-familia pacientului, medic de familie cu medicul specialist pneumolog, masuri de protectie impotriva infectiei tuberculoase, probleme de etica medicala.Moderatorul cursului este dr. Maria Tichescu, medic primar pneumolog in cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Braila - manager judetean al Programului National de Combatere a Tuberculozei. "Cursul se inscrie in prioritatile Colegiului Judetean al Medicilor - Departament Profesional-Stiintific de instruire si se sensibilizare a corpului medical privind patologia la virf si este creditat cu ore EMC (Educatie Medical Continua), conform Programului National al CMR", am mai aflat de la dr. Dorina Tite.




Categorie articol: 

Comentarii