Mergi la conţinutul principal

Dosarul "Corbu": Martorii sub acoperire nu vin la audieri

Vineri, pentru prima oara la Judecatoria Braila, trei martori sub acoperire - propusi de acuzare in dosarul "Corbu" - au fost audiati prin mijloace specifice (aparatura pentru distorsionarea vocii si protejarea imaginii), departe de ochii curiosilor, audierile fiind facute cu usile inchise. Surprinzator, ceilalti sase martori sub acoperire citati nu au putut fi interogati. La termenul anterior, avocatii lui Corbu au solicitat instantei nu numai audierea martorilor cu identitate necunoscuta, ci si a "partii vatamate" - Ionel Sgircitu, fratele lui Titi Sgircitu. Sgircitu a declarat deja ca nu are nimic cu Stanel Corbu si ca a fost indemnat "de catre comisarul Dragan" sa spuna ca i s-a cerut taxa de protectie. Tot el a solicitat sa fie audiat ca martor, nu ca parte vatamata. Atit Stanel Corbu, cit si fratii Sgircitu au fost prezenti, ieri, la procesul penal.
Stanel Corbu a fost trimis in judecata in februarie a. c., pentru santaj si lipsire de libertate. Acuzarea precizeaza ca, in ziua de 9 decembrie 2007, acesta l-a contactat pe Gelu Iosefin Crisu zis "Cioara", caruia i-a solicitat sa vina la o cafenea de pe Calea Calarasilor, pe motiv ca frate-sau, Cristian, ar fi refuzat sa plateasca taxa de protectie. Crisu l-a contactat pe Iulian Taranu, zis "Bidon" si au mers impreuna sa-l intilneasca pe Corbu. Potrivit acuzarii, "in timpul discutiilor Corbu l-a amenintat cu un cutit pe Crisu, afirmind ca daca fratele sau va continua sa nu se prezinte la el, il va taia bucati (...) El s-a hotarit sa-i duca pe cei doi la locuinta sa, in Lacu Dulce, afirmind ca “nu le va permite sa plece pina cind nu se va prezenta Crisu Cristian, pentru a plati taxa de protectie”". In continuare, cei doi ar fi fost dusi cu "Hummerul" acasa la Corbu. La un moment dat, de frica sa nu fie reclamat, inculpatul i-ar fi pus pe cei doi la masa, apoi i-ar fi eliberat, dupa citeva ore. Acuzatiile de santaj puse pe seama lui Corbu au fost depuse pe 20 decembrie 2007, la citeva zile dupa ce "Hummerul" i-a fost distrus. Geangu, spre exemplu, l-a acuzat pe Corbu ca i-a cerut 2.000 de euro taxa de protectie. Inculpatul, impreuna cu Walter Radu l-ar fi batut pe Geangu la restaurantul "Mario", de pe Sos. Dig Braila-Galati, lucru negat acum de ambele parti. Fratii Titi si Ionel Sgircitu l-au reclamat, de asemenea, pe Stanel Corbu, pentru ca, in instanta, sa-si schimbe declaratiile.

Corbu spune ca dosarul i-a fost fabricat dupa o cearta cu Pocora

Saptamina trecuta, Stanel Corbu le-a declarat reporterilor "Obiectiv" ca toate problemele pe care le are cu justitia au in spate o cearta cu fostul sef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, comisarul sef Eugen Pocora, cearta in urma careia a deranjat mai multe "centre de putere" din Braila.
Mai mult, interlopul zice ca i s-a intarit aceasta convingere dupa o discutie cu seful Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, subcomisar Marcel Dragan, purtata in miez de noapte in casinoul din Bariera Calarasilor. "Mi-a spus ca totul mi se intimpla de cind m-am certat cu Pocora. In ziua cind mi s-a spart Hummer-ul m-am dus si am tipat acolo (n.r. - la Politie), iar Pocora, a doua zi, si-a bagat actele de pensie. I-am zis: “Pocora, de ce sa ma arestezi tu pe mine, ca eu nu fac fapte? Ai uitat cind veneai la mine si iti dadeam de toate, bani, dolari, peste? Cu ce ma bagi tu la puscarie? De ce nu l-ai bagat pe Frecea la puscarie, care a vindut cel putin 25 kg de cocaina in trei luni. La Braila nu l-a vazut nimeni?” De aici mi s-a tras dosarul cu taxa de protectie si au inceput imbirligarile", a spus Corbu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro