Mergi la conţinutul principal

Dosarul “Violatorii din Lanurile” a ajuns la instanţa superioară

în urma apelului formulat de inculpaţii Ionuţ-Samuel Ion, Dumitrel Stoican, Sorin Constantin şi Florin Alexandru, condamnaţi la câte o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare, cauza a ajuns la Curtea de Apel Galaţi • primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai

 

Începe judecata în dosarul “Violatorii din Lanurile”, la Curtea de Apel Galaţi. După ce au primit sentinţa la Judecătoria Brăila, de 4 ani şi 8 luni închisoare, inculpaţii Ionuţ-Samuel Ion, Dumitrel Stoican, Sorin Constantin şi Florin Alexandru, au formulat apel. Zilele trecute, dosarul a fost înregistrat la instanţa superioară - Curtea de Apel Galaţi, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 9 mai. Judecătorii urmează să decidă pedeapsa finală pentru indivizii care au violat două minore, pe câmp.

Cei patru violatori din Lanurile şi-au primit condamnările în primă instanţă, în data de 21 martie, însă acestea nu prea le-au fost pe plac, astfel că au formulat apel. Inculpaţii aflaţi în arest preventiv aşteaptă acum sentinţele finale.

Reamintim că, în luna decembrie, bărbaţii din Lanurile au batjocorit două minore de 16 şi 17 ani, pe care le-au dus cu maşina pe câmp, în zona localităţii Cuza Vodă, comuna Stăncuţa. Potrivit anchetatorilor, minora de 17 ani l-a cunoscut pe inculpatul Ionuţ-Samuel Ion prin intermediul Facebook. În seara zilei de 13 decembrie, inculpatul Samuel a contactat-o pe reţeaua de socializare pe minora de 17 ani, stabilind să se întâlnească pe raza municipiului Brăila. Fata a venit cu prietena sa, în vârstă de 16 ani, fără a se gândi la ce avea să urmeze. Ionuţ l-a rugat pe un prieten din Lanurile să îl ducă cu maşina în municipiu, la întâlnire, însă i-a luat apoi şi pe ceilalţi doi amici. S-au adunat toţi patru, le-au dus pe fete cu maşina într-un loc izolat, apoi au profitat de ele, fără milă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro