Mergi la conţinutul principal

Dosarul “Matache”. Proxeneţi mângâiaţi cu pedepse

• Mihai Bogdan Matache şi ceilalţi patru inculpaţi au fost condamnaţi la câte 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, după ce au dus “la produs” mai multe prostituate • cei cinci au fost trimişi în judecată în luna februarie, sub acuzaţia de proxenetism, după ce au determinat opt brăilence să practice prostituţia în străinătate • poliţiştii au probat faptul că “peştii” brăileni au câştigat de pe urma prostituatelor peste 600.000 euro • metoda folosită: “loverboy”, tinerele fiind convinse că vor întemeia împreună un cămin

 

Condamnare cu suspendare pentru cei cinci proxeneţi din dosarul “Matache”.

După un proces care a durat nouă luni, Judecătoria Brăila i-a condamnat pe Mihai Bogdan Matache, 38 ani, Dragoş Ionuţ Negreiu, 30 ani, Andrei Nicuşor Iordache zis “Englezu”, 30 ani, Georgel Simion zis “Gina”, 29 ani, şi Marian-Emilian Nicolae, 34 de ani, la pedeapsa minimă prevăzută de Codul penal pentru proxenetism. Cei cinci au primit câte 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere (termen de supraveghere 4 ani), pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în condiţiile în care pedeapsa este de la 2 la 7 ani. Sentinţa nu este definitivă.

Dosarul “Matache” este rezultatul muncii unei “armate” de poliţişti care au audiat 20 de martori - inclusiv opt fete trimise “la produs” - şi au adunat probe mai bine de un an, incluzând sute de pagini de interceptări. Matache, Negreiu, Iordache, Simion şi Nicolae au fost trimişi în judecată în luna februarie a.c., din dispoziţia procurorului Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pe motiv că au încasat peste 600.000 euro din practicarea prostituţiei şi că au determinat mai multe tinere să practice “cea mai veche meserie din lume” în mai multe ţări, prin detestata metodă “loverboy”. Recordul îl deţine Georgel Simion, care a câştigat de pe urma unei singure prostituate, 200.000 de euro, cu care şi-a achiziţionat un BMW seria 5 şi un apartament de 20.000 de euro. Simion a recunoscut acuzaţiile, iar anul trecut a fost cercetat şi pentru trafic cu etnobotanice, într-un dosar al DIICOT, când a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Culmea, tinerele trimise “la produs” de inculpaţii din dosarul “Matache” le-au spus anchetatorilor că au practicat prostituţia de bunăvoie, semnând declaraţii favorabile proxeneţilor, după ce au activat ca “escorte”, “maseuze”, “dansatoare” sau “dame de companie” în Anglia, Germania, Austria, Italia şi Elveţia. Unele practică şi în prezent prostituţia, profitând de faptul că sexul pe bani nu se mai regăseşte ca infracţiune în Codul penal român.

 

Mercedes de 110.000 euro pe spinarea prostituatelor

Cercetările în dosarul “Matache” au început în urmă cu doi ani. La data de 8 decembrie 2016, Mihai Bogdan Matache, Dragoş Ionuţ Negreiu, Andrei Nicuşor Iordache, zis “Englezu”, şi Georgel Simion, zis “Gina”, au fost arestaţi pentru proxenetism. Până la sfârşitul lunii decembrie, însă, proxeneţii au fost eliberaţi din arest şi puşi sub control judiciar, împreună cu cel de-al cincilea inculpat, Marian Emilian Nicolae.

Potrivit dosarului penal,  Mihai Bogdan Matache, asociat şi administrator la SC “Rebelldance” SRL , a fost trimis în judecată pentru că a determinat trei brăilence să practice prostituţia, obţinând, în perioada ianuarie 2014 - februarie 2016, suma de 153.650 euro. Matache le-a îndemnat pe Gabriela T., Georgiana B. şi Mariana M. să practice prostituţia în folosul său, ultima fiind chiar soţia inculpatului. Matache şi-a cumpărat în leasing, în această perioadă, un Mercedes Benz GLE 450, de 110.000 euro, deţinând, împreună cu mama sa, o casă cu două etaje în cartierul Nedelcu P. Chercea. Acelaşi Matache se ocupa cu plata facturilor pentru două apartamente unde locuia împreună cu Gabriela, respectiv Georgiana, când reveneau în ţară. Procurorul de caz preciza la finalizarea cercetărilor:

“Inculpatul nu a obţinut venituri care să satisfacă stilul de viaţă opulent precum şi susţinerea financiară a vacanţelor pe care le-a petrecut cu T. Gabriela şi B. Georgiana, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor (...), aceste călătorii având ca scop atragerea, determinarea şi recompensarea ulterioară a practicării prostituţiei de către martore. Martora T. Gabriela a precizat că, în anul 2013, fiind elevă în clasa a X-a la liceul (..) din Brăila, l-a cunoscut pe Matache Mihai Bogdan, legând cu acesta o relaţie de afectivitate”.

Matache a suportat mare parte din cheltuielile ocazionate de majoratul Gabrielei. Originară dintr-o comună brăileană, eleva şi-a serbat majoratul la un restaurant din Staţiunea Lacu Sărat şi i-a avut ca invitaţi pe manelistul “Adrian Minune” şi formaţia lui “Gabi de la Buzău”. Nu e de mirare că i-a fost recunoscătoare proxenetului.

Gabriela T. a declarat că s-a deplasat de mai multe ori în Elveţia, Austria, Marea Britanie şi Italia, unde a lucrat în mai multe cafe-baruri. Autorităţile judiciare din Austria au afirmat însă că tânăra a fost înregistrată la bordelul “Andiamo” din Villach, cu numele de “Aisha”, în perioada ianuarie - februarie 2016. În Londra, Gabriela era înregistrată pe site-urile de escorte sub pseudonimul “Kimberly” sau “Kim”.

Mama Gabrielei le-a spus anchetatorilor că ştia că Matache este căsătorit şi că trăia şi cu fiica sa, dar nu a intervenit în niciun fel. A spus, de asemenea, că şi-a văzut fiica lovită şi că, de la începutul lui 2016, aceasta ar fi rupt relaţia cu Matache. Anchetatorii au interceptat convorbirile telefonice purtate de Gabriela T. cu Mihai Matache, pe care aceasta îl numea “Buba”. În acel moment, tânăra se prostitua în Londra, iar discuţiile erau axate pe cât scotea ea şi cum îi trimitea proxenetului, printr-un interpus, care cerea comision.

Din ianuarie 2016, Gabriela a refuzat să mai practice prostituţia pentru Matache, reproşându-i acestuia că o minte şi că nu i-a achiziţionat un apartament cu banii câştigaţi de ea. Interesante sunt afirmaţiile de la finele convorbirii, făcute de Matache şi înregistrate de poliţişti:

“(...) Lumea ştie di mine că am bani. Tot oraşu ştie, fă. Nu trebuie să îmi fac io firmă. Io firma o am di mult. Proasto! Da ai văzut când ajungi acasă şi-i araţi poze lu măta, şi-i spui: era şi ăla şi ăla, care-i cunoşti tu din ... şi s-a pişat pe ei, când a văzut cum îţi cântă ţie oamenii la masă toată noaptea (...) Ai văzut că te mândreşti. Făi proasto, astea n-ai să le mai trăieşti cu nimeni altcineva. Îţi spune Mihai!”

Potrivit procurorului de caz, s-a probat faptul că inculpatul Dragoş Ionuţ Negreiu a obţinut suma de 50.000 euro, Andrei Nicuşor Iordache 149.000 euro, Georgel Simion 200.000 euro şi cel de-al cincilea ins pus sub acuzaţie, Nicolae, 50.000 de euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro