Mergi la conţinutul principal

Dosarul« Mită la BAC»: Condamnare definitivă pentru profesorul acuzat de mărturie mincinoasă

inculpatul Petcu Cristian Silviu a primit o pedeapsă mai uşoară, la Curtea de Apel Galaţi • iniţial, prima instanţă l-a condamnat pe profesor la 10 luni închisoare, cu suspendare, acum pedeapsa fiind redusă la 9 luni • el are de efectuat şi muncă în folosul comunităţii

 

Profesorul de fizică Silviu Cristian Petcu, judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, în dosarul «Mită la Bac», a primit sentinţa finală. Zilele trecute, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis să îi mai reducă, cu o lună de zile, pedeapsa. Oricum, profesorul nu merge în spatele gratiilor, întrucât are condamnare cu suspendare. “Desfiinţează în parte sentinţa Tribunalului Brăila şi în rejudecare: Reduce de la 10 luni şi 20 de zile închisoare, la 9 luni şi 10 zile închisoare, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Petcu Cristian Silviu. Inculpatul urmează să execute în final pedeapsa rezultantă de 9 luni şi 10 zile închisoare şi 1.350 lei amendă penală. Se menţin dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse, pe un termen de supraveghere de 2 ani. Inculpatul Petcu Cristian Silviu va putea executa cele 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila”, este sentinţa ponunţată de instanţa superioară, în data de 9 martie.

În primă instanţă, inculpatul a primit 10 luni şi 20 de zile închisoare, cu suspendare sub supraveghere, în luna octombrie 2016. Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi a formulat apel în cauză iar dosarul a ajuns la instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Galaţi.

Acuzaţiile de mărturie mincinoasă la adresa profesorului de fizică aveau legătură cu dosarul “Mită la BAC”. La jumătatea lunii iunie 2016, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Silviu Cristian Petcu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

După cum au stabilit procurorii, la data de 04 decembrie 2015, inculpatul Petcu

Cristian Silviu a fost audiat în calitate de martor, în dosarul 2920/113/2014 (n.r. - Mită la BAC) aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi (în care erau  judecate trei persoane pentru infracţiuni de corupţie), în contextul organizării examenului de bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2014. Potrivit anchetatorilor, profesorul Petcu, sub prestare de jurământ, a prezentat declaraţii care “contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declaraţii date în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care acesta le cunoştea. Prin această atitudine, inculpatul a urmărit îngreunarea aflării adevărului, a tragerii la răspundere penală şi inducerea în eroare a instanţei de judecată, împrejurări de natură a uşura situaţia juridică a inculpaţilor cercetaţi în dosarul aflat pe rolul instanţei anterior amintite”.

În dosarul “Mită la Bac”, trei inculpaţi au fost trimişi în judecată, pentru infracţiuni de dare şi luare de mită, în contextul organizării examenului de bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2014, fiind vorba despre inspectorul de matematică, Manuela Mirela Diaconescu, şi profesorii corectori Daniela Haret şi Valentin Florin Damian.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro