Mergi la conţinutul principal

Dosarele pentru pensia de invaliditate se depun la CJP

Persoanele care au fost supuse unei expertize medicale şi încadrate într-un grad de invaliditate trebuie să-şi depună dosarul la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Brăila. Decizia primită de la Comisia de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă va fi anexată dosarului.
Această precizare vine în urma unor situaţii în care persoanele respective au primit decizia de la medic, apoi nu au mai făcut niciun demers, aşteptând să primească pensia de invaliditate. "Au plecat cu decizia medicală acasă şi aşteptau să le vină pensia, lucru care nu se întâmplă. După ce primeşte decizia medicală cu o încadrare într-un grad de invaliditate, persoana este obligată să vină şi să depună un întreg dosar la noi. Sunt două categorii de bolnavi: unii care sunt în câmpul muncii, alţii care sunt în afara muncii. Cei care sunt în câmpul muncii, împreună cu serviciul Resurse Umane din cadrul instituţiei sau a firmei respective, întocmesc dosarul medical, nu mai este o precizare exactă în lege, dar oamenii de acolo pot să le dea o mână de ajutor pentru întocmirea acestui dosar. Alţii, care sunt în afara muncii ar trebui să vină în primul rând la noi cu decizia medicală şi să se intereseze ce acte le trebuie, apoi le adună şi le depun", a precizat Sorin Enache, directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila.
Astfel, conform precizărilor directorului CJP, pe lângă această decizie medicală, la dosarul pentru pensie de invaliditate se mai adaugă următoarele documente:
- cerere de pensionare;
- carnet de muncă (original şi copie);
- carnet de muncă pentru membrii CAP (original şi copie);
- carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie);
- alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată (original şi copie);
- actele de stare civilă ale solicitantului: buletin sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
- livretul militar (original şi copie);
- diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
- decizia medicală asupra capacităţii de muncă (original);
- adeverinţa din care să rezulte data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă/copia ultimului certificat de concediu medical sau, după caz, adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat (original);
- copie a formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă (FIAM) sau copie a fişei de declarare a cazului de boală profesională BP2 pentru accident de muncă, respectiv boală profesională;
- adeverinţă care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original);
- adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv / individual de muncă (original);
- adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale şi/sau alte condiţii (original);
- procura specială, pentru mandatar (original şi copie).
"Cererea de înscriere la pensie se primeşte gratuit de la camera 113 sau de la ghişeul nr. 2. Este o cerere tip", a mai adăugat directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro