Mergi la conţinutul principal

Dosare penale pentru hoţi

Sâmbătă, la ora 17.00, şeful de obiectiv pază al unei societăţi comerciale din Brăila a sesizat la Poliţie că în magazia unităţii a observat un tânăr care încerca să fure bunuri. În urma sesizării, la faţa locului s-au deplasat agenţii de la Poliţia Comunală Chiscani, care l-au identificat pe C.N. (15 ani), din Brăila, care a declarat că a pătruns în magazia respectivă printr-o canalizare, cu intenţia de a sustrage bunuri. În prezent, minorul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

În seara zilei de sâmbătă, la ora 21.15, Maria O. (57 de ani), din comuna Gemenele, a sesizat că persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri din locuinţa ginerelui său. Cercetările desfăşurate de poliţişti au stabilit că suspecţii furtului sunt P.F. (13 ani) şi T.G. (12 ani), ambii localnici. Aceştia au pătruns în curte prin escaladarea gardului împrejmuitor, apoi în imobil, forţând uşa de acces. Au sustras un sistem audio, o bormaşină şi 37 compact-discuri. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro