Mergi la conţinutul principal

Dorian Stoianovici mai aşteaptă puţin până să fie subprefect

Preşedintele PDL Brăila, Giana Pătraşcu, ne-a declarat că în cadrul şedinţei de ieri a Biroului Permanent al partidului s-au discutat chestiuni de campanie şi de organizare pentru alegeri, problemele administrative urmând să fie abordate în cadrul unei şedinţe programate miercuri. În ceea ce priveşte problema disfuncţionalităţilor legate de listele cu noii directori de deconcentrate, pe care au apărut alte nume decât cele propuse de filiala judeţeană PDL, Giana Pătraşcu ne-a declarat că a cerut explicaţii conducerii partidului: "Am discutat despre acest lucru şi s-a revenit asupra listelor, fiind trecute din nou persoanele propuse de noi. Am mai dat o dată membrilor BPN lista agreată de filiala noastră, deşi am mai transmis acea listă de câteva ori la centru". Întrebată dacă are semnale cu privire la unii dintre actualii şefi de deconcentrate care şi-au luat concediu medical, pentru a evita înlocuirea din funcţie, Pătraşcu a admis că nu ştie prea multe pe această temă: "Mi se pare că cel de la Direcţia Silvică este într-o asemenea situaţie, dar nu ştiu sigur. Şi parcă mai erau nişte cazuri, dar nu pot preciza unde, parcă la o direcţie ce ţine de Ministerul Muncii...".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro