Mergi la conţinutul principal

Domnule Nechita! Demisia! Pentru normalitate!

Aşa a pierdut alegerile Victor Ponta! Aşa se va întâmpla, probabil, şi la alegerile anticipate pentru preşedinţia CJ Brăila. Întrebarea este cine va pierde? Ei bine, având în vedere ce se întâmplă astăzi în CJ, atât PSD cât şi PNL sunt în culpă. Deja boicotul, contestaţiile curg dintr-o parte într-alta într-un "du-te - vino" nesfârşit. Dezamăgire, asta simt! De ce? Foarte simplu: este dezarmant să constaţi că aşa-zişii politicieni de Brăila n-au priceput mesajul dat de români în 16 noiembrie. Majoritatea a votat pentru NORMALITATE, pentru BUN-SIMŢ, pentru relaţii instituţionale corecte, civilizate. Aşa, şi?, parcă-i văd dându-mi replica pe unii dintre consilierii judeţeni, pe care sper să nu-i mai văd pe lista niciunui partid la viitoarele alegeri. Punct şi de la capăt, ăsta este mesajul majorităţii românilor. Cum s-ar traduce chestia asta aici, pe plan local? Din punctul meu de vedere, Ovidiu Nechita, ca reprezentant al PNL, partidul care a susţinut "România lucrului bine făcut", ar fi NORMAL să-şi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al CJ. Nechita a încercat să instaureze o stare de normalitate în CJ după suspendarea lui Gheorghe Bunea Stancu. N-a reuşit! Şi nu va reuşi nimeni să impună o altă politică în CJ Brăila peste dinastia Stancu, decât după un nou rând de alegeri. În aceste condiţii, mai ales şi după eşecul licitaţiei pentru deszăpezire, Ovidiu Nechita trebuie să facă un pas în lateral şi să lase majoritatea condusă de PSD să-şi numească preşedintele interimar şi, implicit, să-şi asume răspunderea. Orice minut întârziere în luarea acestei decizii îi va afecta imaginea lui Nechita şi a noului PNL. Nu poţi să invoci normalitatea câtă vreme tu însuţi nu eşti dispus să-ţi sacrifici orgoliul pentru un interes general. Dar până la urmă renunţarea la orgoliu chiar este un sacrificiu? Din punctul meu de vedere, nu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro