Mergi la conţinutul principal

Doar jumătate dintre beneficiari au cerut subvenţia pentru căldură

Aurel Simionescu, primarul Brăilei, susţine că, până la această oră, solicitările de ajutoare pentru căldură (lemne şi cărbuni, energie termică şi gaze naturale), în acest an, sunt undeva la jumătatea celor din 2009. Edilul-şef e de părere că unul dintre motive l-ar putea constitui şi vremea deosebit de caldă care a caracterizat luna noiembrie. "Poate că şi vremea, care a fost puţin mai caldă, i-a determinat pe unii să neglijeze această acţiune. Dacă am face o comparaţie cu anul trecut - sigur, şi formularele din acest an sunt destul de complicate - la lemne şi cărbuni suntem undeva la jumătatea solicitărilor din 2009, iar la energie termică, puţin peste jumătate. La gaze naturale suntem undeva la 80%. Deci, eu cred că în perioada următoare, odată cu apariţia frigului, vom avea şi o determinare mai mare a brăilenilor care îndeplinesc condiţiile pentru a primi aceste ajutoare, să se prezinte la ghişee şi să-şi aducă solicitările respective. Aşa cum v-am mai spus, cei care vor depune cererile în decembrie, vor primi şi pentru decembrie. Mai departe, nu se va mai întâmpla acest lucru şi mă refer la luna decembrie", a declarat Aurel Simionescu ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

În ceea ce priveşte numărul potenţialilor beneficiari ai ajutoarelor comunitare, până în prezent, din 15.131, doar 9.619 şi-au ridicat produsele. "Deci, sunt în continuare disponibile produsele, ele vor fi distribuite de la cele două puncte de la Liceul «Brâncoveanu» şi de la «Neniţescu», adică de la Liceul Progresu' şi de la Liceul de Chimie, cum sunt ele cunoscute", a concluzionat primarul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro