Mergi la conţinutul principal

Doar 20% dintre brăileni au fost luaţi în evidenţă pentru taxa de salubritate

Aproape 29.000 de brăileni au fost luaţi în evidenţă de Primărie şi au achitat taxa de salubritate. Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a explicat că, din cele mai recente informaţii ce i-au fost prezentate de direcţia de specialitate, reiese că au fost depuse şi procesate, până acum, un număr de 14.960 declaraţii de impunere, pentru un număr total de 28.979 persoane. Asta, în contextul în care, în cursul lunii decembrie, când municipalitatea a anunţat că primeşte declaraţii de impunere pentru taxa de salubritate, au fost înregistrate 5.711 de cereri. "Aşadar, în numai o săptămână, cât a trecut de când se primesc cereri, acum, în ianuarie, au fost primite şi procesate circa 9.000 de cereri. Mulţi s-au gândit să lase să treacă sărbătorile şi abia apoi să se ducă să depună actele şi astfel au apărut aglomeraţii", a declarat Simionescu. De asemenea, sursa citată a subliniat că, pentru a face faţă fluxului mare de brăileni care vin cu treabă la ghişeele de taxe şi impozite ale primăriei, programul de lucru a fost prelungit, astfel încât se va lucra de luni până vineri, între 8.00 şi 17.00. În plus, se va lucra şi sâmbetele, până la final de ianuarie, în intervalul 8.00 - 14.00. Tot ca o măsură de a veni în sprijinul brăilenilor, edilul a anunţat că a fost suplimentat numărul de ghişee, în prezent fiind disponibile 16, în toate cele 5 centre din municipiu: cel din Piaţa Traian, nr 14; din bulevardul AL. I. Cuza nr. 105; în cartierul Radu Negru, pe strada Grigore Alexandrescu, bloc V1 - parter; în cartierul Brăiliţa - str. Dumbrava Roşie nr. 32; în cartierul Chercea - str. Comuna din Paris, Căminul Clultural Chercea.
Potrivit regulamentului aferent taxei de salubritate, înregistrarea declaraţiei de impunere nu se poate face online, fiind necesară prezentarea la ghişeu. În schimb taxa, la fel ca şi celelalte taxe şi impozite locale, se poate achita online, de pe platforma www.ghiseul.ro, după ce, în prealabil, contribuabilul obţine un username şi o parolă de acces, de la sediul din bulevardul AL. I. Cuza al Direcţiei Finanţelor Publice din cadrul Primăriei Brăila.
Reamintim că, până la finele acestei luni, fiecare proprietar de imobil, sau după caz chiriaş, are obligaţia să depună o declaraţie de impunere în care să treacă numărul de proprietăţi, ocupanţii acestora şi tipul de locuinţă (apartament, ori casă cu, sau fără grădină). Pe baza acestor informaţii, ei vor plăti în acest an o taxă de 7 lei/lunar/persoană, adică 84 lei, anual pentru o persoană, sumă plătibilă în 2 tranşe semestriale. Municipalitatea se aşteaptă să încaseze taxa de salubritate de la circa 148.000 de persoane, ceea ce înseamnă un venit estimat de circa 12,4 milioane lei anual.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro