Mergi la conţinutul principal

Doar 15% din locuinţele brăilenilor au asigurări obligatorii

Simionescu speră ca odată cu prelungirea termenului până pe 6 august, brăilenii să decidă, totuşi, să îşi facă de bună voie aceste asigurări: "La asigurări stăm foarte prost, chiar dacă, faţă de vecinii noştri, e un pic mai bine. Cifra noastră e undeva la 15 - 17% şi nu e una care să ne ajute foarte tare. Sper ca în perioada asta în care s-a prelungit acţiunea, să se facă şi asigurările cetăţenilor, astfel încât să intrăm cât de cât într-o stare de normalitate. Eu am sperat ca la finalul campaniei să fim la 40%, dar suntem mult prea departe de această cifră", a comentat primarul pe această temă.
Amintim că, până pe 15 iulie, doar 15.000 de brăileni încheiaseră asigurările obligatorii pentru locuinţe, cu mult sub numărul total de gospodării din Brăila, adică aproximativ 79.000 de gospodării. Potrivit datelor prezentate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), judeţele vecine Vrancea şi Buzău stăteau la data respectivă şi mai prost, în sensul că primul avea puţin peste 11.000 de poliţe încheiate, iar Buzăul aproape 12.000. La nivel naţional, PAID, compania care emite poliţele de asigurare obligatorie, încheiase aproximativ 575.000 de poliţe.
Potrivit Legii asigurării obligatorii a locuinţei 260/2008, prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B, iar riscurile pentru care se asigură titularul poliţei privesc cutremurele, inundaţiile şi alunecările de teren.
Tipul A este o construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal, lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic. Locuinţa de tip B este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic. Pentru locuinţele de tip A, asiguraţii trebuie să plătească, anual, echivalentul în lei a 20 de euro, iar pentru cele de tip B suma de 10 euro, sumele crescând în funcţie de asigurările suplimentare dorite de către clienţi. Startul programului de asigurare obligatorie a locuinţelor a fost dat oficial la data 14 iulie 2010.
Sancţiunile pentru cei care nu încheie aceste poliţe obligatorii pleacă de la 100 şi ajung până la 500 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro