Mergi la conţinutul principal

Doar 10 reclamaţii privind calitatea transportului public de călători

În ultimele nouă luni ale anului, brăilenii au beneficiat de un transport public local în condiţii decente, cu o frecvenţă şi un confort adecvate - cam aceasta ar fi concluzia unui raport prezentat ieri de şeful Serviciului de Transport Public Local de Călători în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal. Potrivit acestui document, în perioada menţionată, pe niciunul din cele 12 trasee existente pe raza municipiului nu a fost suspendată activitatea de transport public local, însă, din cauza restrângerii activităţii la supermarketurile Armonia şi PIC, traseele au fost restricţionate, din cauza lipsei de călători. În ce priveşte activitatea SC Braicar SA, activitatea s-a desfăşurat normal, "cu toate că pe unele trasee, respectiv 2 şi 3 barat, care asigură legătura cu cartierul ANL Lacu Dulce, respectiv ANL Vidin, numărul de călători este foarte mic şi încasările nu acoperă în totalitate cheltuielile aferente". Potrivit raportului semnat de Dan Gheorghe, săptămânal, fiecare inspector de specialitate a prezentat cel puţin două monitorizări, la diferite ore, ale numărului de microbuze, numărului de curse şi frecvenţei acestora, în urma cărora a rezultat că în perioada martie - septembrie 2009, pe niciunul dintre trasee nu s-a întâmplat să nu fie asigurat numărul de microbuze prevăzut în contractul de concesiune şi nu au fost reclamaţii privind neasigurarea capacităţii de transport prevăzute în contract.
Au existat însă şi reclamaţii: "În perioada martie- octombrie 2009, s-au înregistrat 10 reclamaţii privind calitatea transportului public local de călători, care s-au referit la neacordarea de bilete de călătorie, executarea transportului de persoane la viteze neadecvate, folosirea unui vocabular ireverenţios, folosirea mijloacelor audio la un volum prea mare. Din totalul acestor reclamaţii, două au fost nejustificate, celelalte reclamaţii fiind în termenul legal. Totuşi, pe lângă aceste reclamaţii, am primit nenumărate sesizări, atenţionări în timpul controalelor, verbale şi telefonice, prin care ne-au fost aduse la cunoştinţă şi alte nereguli întâmpinate în trafic, care ţin de comportamentul şoferului, respectarea normelor rutiere, igiena mijlocului de transport, comportamentul altor călători, fapte care au impus intervenţia în trafic pentru remedierea acestora, precum şi atenţionarea operatorilor de transport. La SC "Braicar", reclamaţiile a fost în număr de 11, care se referă la comportamentul şoferilor în trafic, incidente în mijloacele de transport între călători şi echipele de control, cerinţe din partea cetăţenilor de schimbare a configuraţiei traseelor sau introducerea de trasee noi. Au fost aplicate sancţiuni pentru 2 încălcări ale programului de transport".
În raport se mai precizează că la ora actuală, din totalul de peste 145 de microbuze, doar 2 au o vechime de 10 ani, care vor fi înlocuite pînă la 31 decembrie, iar 80% au o vechime mică de 5 ani şi peste 75% dispun de instalaţii de climatizare corespunzătoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro