Mergi la conţinutul principal

DNA a ridicat documente de la PSD Brăila

În urmă cu scurt timp, liderul liberal brăilean Cătălin Boboc a declarat, în conferinţă de presă, că DNA a ridicat acte dintr-o campanie electorală de la PSD. Surse din cadrul formaţiunii social-democrate ne-au confirmat faptul că DNA a descins, într-adevăr, ieri, la PSD Brăila, şi că a solicitat mai multe dosare- nu dintr-o campanie electorală- din perioada 2008- 2010. Actele ridicate vizează o serie de activităţi din vremea în care Gheorghe Bunea Stancu era preşedinte CJ şi al PSD Brăila. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro