Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ditamai surparea în buricul târgului

• la capătul dinspre Piaţa Traian al străzii Împăratul Traian, carosabilul a cedat, chiar în dreptul trecerii de pietoni • cauzele apariţiei acestei surpări sunt greu de explicat, din moment ce zona se află la o cotă destul de ridicată, unde pânza freatică nu ar trebui să provoace probleme • Primăria ne-a informat că gaura apărută în carosabil va fi astupată după ce se va încălzi vremea şi vor fi reluate asfaltările şi plombările în municipiu

 

În Brăila, surpările în carosabil apar destul de frecvent, din cauza solului argilos care cedează uşor atunci când este îmbibat cu apă. De regulă, aceste surpări sunt prezente în zonele joase ale municipiului, acolo unde pânza freatică urcă până aproape de suprafaţă. Mai nou, această regulă nu pare să mai fie valabilă, din moment ce asfaltul a început să se surpe şi în zonele mai înalte, acolo unde, cel puţin teoretic, nu ar trebui ca pânza freatică să provoace probleme. O astfel de zonă este capătul dinspre Piaţa Traian al străzii Împăratul Traian, aflat cu peste 10 metri peste nivelul Dunării. Iată însă că a apărut şi aici o surpare, chiar în dreptul trecerii de pietoni. Groapa respectivă “dăinuie” de câteva luni bune, însă în ultima vreme pare să se adâncească de la o zi la alta, făcându-le zile grele atât şoferilor care nu prea reuşesc să o evite, cât şi pietonilor, mai ales în zilele cu precipitaţii, când apa ce acoperă surparea e împroşcată de roţile maşinilor.

Viceprimarul Alexandru Jantea ne-a declarat că ştie despre existenţa acestei surpări şi că a dat dispoziţie să fie astupată, însă deocamdată nu se poate lucra din cauza vremii nefavorabile. “Asfaltările ar fi trebuit să înceapă din data de 16 martie, dar au fost amânate din cauza ninsorilor. Când vremea se va îndrepta şi vom putea relua reparaţiile stradale, avem în vedere şi acea surpare de la capătul străzii Împăratul Traian”, ne-a informat Jantea.




Categorie articol: 

Comentarii