Mergi la conţinutul principal

Distractie maxima pentru toate gusturile

Zilele Brailei au oferit spectacole si surprize placute pentru toti brailenii. Iubitorii folclorului national si international s-au bucurat de aceste acorduri vineri seara, iar iubitorii muzicii rock - dance s-au delectat cu concertele sustinute de Cristina Rus si Voltaj simbata seara.

Diversitatea etnica pusa in valoare la Braila prin spectacole

Vineri seara, de la ora 18.00, Muzica Militara a Garnizoanei Braila a incintat auditoriul cu un concert de promenada ce s-a desfasurat sub bagheta lt-col. Petrea Gogu. "Din programul nostru au facut parte lucrari din repertoriul intern si international, marsuri, valsuri, polci, dar si prelucrari din muzica usoara romanesca si internationala, precum si lucrari folclorice adaptate stilului de muzica militara", a punctat lt-col. Petrea Gogu.
Mai tirziu, pe Platoul Primariei a avut loc video - expozitia de caricatura semnata de cunoscutul caricaturist Costel Patrascan. Evenimentul, la care a participat un public tinar, a cuprins 100 de caricaturi cu o tematica diversa, din sfera politica si pina la cea economica sau sociala. "Cea mai mare parte dintre caricaturi sint din ultimii doi ani, restul de 30 - 40 sint putin mai vechi, dar cu o tematica generala, care rezista peste ani, prin valoarea lor. Este o noua abordare, totul se intimpla in aer liber. Genul acesta de arta da posibilitatea sa nu ne cramponam de locurile clasice, sa iesim in intimpinarea oamenilor. Vreau sa dedic aceasta expozitiei Stelutei si lui Cornel, cu mentiunea “Prietenii stiu de ce!”. Saptamina viitoare plec la Festivalul de Umor de la Busteni, "Cezar Petrescu", sint invitati cei mai buni epigramisti. De asemenea, pregatim Salonul National de Caricatura Braila. Deja a fost lansat regulamentul, atit in tara cit si in afara granitelor. In luna septembrie voi merge intr-o tabara de caricatura la Deva, unde sint invitati cinci caricaturisti din tara, printre care si eu, si alti cinci din Serbia, Bulgaria si Germania", ne-a spus caricaturistul Costel Patrascan.
Incepind cu ora 19.00, pe Esplanada Dunarii au evoluat ansamblurile folclorice din Grecia si Bulgaria. Acelasi spectacol a fost sustinut si simbata, in statiunea Lacu Sarat, unde ansamblurilor din Grecia si Bulgaria li s-a alaturat Ansamblul "Museteanca" de la Insurasei. In debututul manifestarii, primarul Brailei, Aurel Gabriel Simionescu si membrii delegatiilor din Argostoli si Plevna au spus citeva cuvinte. "Dorim sa avem la Braila citeva zile frumoase, calduroase si la propiu, si la figurat. Ne dorim citeva zile de neuitat. Vreau ca tot ce este frumos sa treaca pe la Braila", a subliniat primarul Brailei. La rindul sau, primarul din Argostoli a declarat: "Am venit aici pentru a infrati Argostoli cu Braila, si asta pentru ca orasul acesta a ajutat foarte mult grecii". "Orasele noastre care se infrasesc au o istorie comuna. Inca din anii 1800, aici s-au stabilit revolutionarii bulgari, iar voi le-ati oferit ajutor, nu este nimic care se ne desparta. Va uram sanatate, succese, iar intilnirea dintre bulgari si romani sa fie asa cum este spectacolul din aceasta seara", a incheiat primarul din Plevna. Seara a continuat cu dansuri si muzica traditionala, gustate din plin de numerosul public brailean. In continuare, de la ora 20.30, cintec de bucurie la mare sarbatoare. Spectacolul folcloric sustinut de solistele Floarea Calota, Angelica Stoican si Maria Murgoci au incintat miile de braileni prezenti pe Esplanada si au incheiat seara intr-o atmosfera placuta.

Elevii Scolii de Arte "Vespasian Lungu" si-au demonstrat talentul

Simbata dimineata evenimentele planificate de administratia locala au continuat cu un spectacol de divertisment sustinut de elevii Scolii de Arte "Vespasian Lungu", copiii din ansamblul "Stelute brailene" si din trupa de dans "Carmencite". Din program au facut parte lucrari de Chopin, F. Carulli, Fernando Obradors, Edward Grieg, Nicolo Paganini etc. Au evoluat trupele de dans modern "Hot Flavours" si "2 Much", dar si Formatia Vocal Instrumentala a Scolii Populare de Arte "Vespasian Lungu", compusa din Adrian Mihaila, Leonard Iorgulescu, Cristian Sonea, Florin Lazar, George Romeo Bunea, diectorul Scolii Populare de Arte si formatia "Sub Tensiune". Nici dansul popular nu a lipsit. Clasa externa de la Gemenele, coordonata de instructorul Marian Rusu si-a aratat maiestria.
De la ora 10.00, in Parcul Monument s-a desfasura un spectacol de marionete sustinut de actorii Teatrului de Papusi "Carabus". Actorul Florin Chirpac a fost prezentatorul spectacolului, alaturi de el fiind si un clown, care ajuta copiii sa mingiie animalutele dupa ce acestea isi faceau numarul. Desi nu au fost foarte multi copii, micutii s-au distrat, alaturi de parinti. Dupa un spectacol de prezentare a marionetelor chiar in Parc, tot alaiul s-a urcat in "Tramvaiul vacantei" si au facut turul orasului jucindu-se din nou cu marionetele spre incintarea brailenilor.
Chercenii s-au bucurat si ei de muzica fanfarei "Dunarea albastra", care a implinit anul trecut 50 de ani de activitate. Primul dirijor al acestei formatii a fost Constantin Teodorescu, tatal lui Nicu Teodorescu, dirijorul orchestrei Lyra si presedintele Societatii Filarmonice Lyra. Cei 15 membri ai fanfarei au pregatit un program de o ora si jumatate, timp in care au cintat muzica traditionala, marsuri, hore, sirbe, pe balconul Caminului Cultural. Acestia au cintat la clarinet, trompeta, toba, eufoniu, talere si bas. "Este un gen de muzica de promenada, un gen aparte, ce nu trebuie sa dispara", a precizat dirijorul Petre Mladiu. Din pacate, evenimentul nu a avut foarte multi spectatori.
Muzica de fanfara au ascultat simbata dimineata si turistii din Lacu Sarat, interpretata de Fanfara Garnizonei.
Spectacolele s-au realuat dupa-amiaza, cind, in ciuda caniculei, tot au venit citiva copii pentru a urmari spectacolul sustinut de trupa "Tontonel". Membrii acesteia au impartit baloane si au antrenat micutii prezenti in Parcul Monument. Deghizati in personaje Walt Disney si in clovni, trupa "Tontonel" a amuzat pustimea din Parcul Monument, simbata dupa-amiaza. Actorii au creat jucarii personalizate din baloane, au glumit si au ris laolalta cu cei mici. Trupa s-a lansat cu un an in urma la petreceri private, iar acum este prezenta in fiecare simbata in parc. "Noi ii cautam pe copii si ii facem sa se simta bine. Le propunem jocuri, le modelam baloane, ii pictam pe fata. Ne propunem sa putem da copiilor sansa de a inchiria costume, intr-un viitor apropiat", explica Emilian Bulancea, unul dintre membrii trupei.
Tot de la ora 18.00, in Piata Traian a cintat fanfara "Dunarea albastra", iar pe esplanada a oferit muzica de promenada Fanfara Garnizoanei.
Din pacate, evenimentele care nu s-au desfasurat pe faleza sau pe esplanada, nu au avut publicul asteptat, poate si din cauza unei mediatizari precare.

Scandal din lipsa de spectatori in Chercea

Duminica dimineata Primaria a planificat alte spectacole si evenimente in diferite colturi ale orasului, dar nici de aceasta data nu prea au avut spectatori.
Spectacolul sustinut de ansamblurile comunitatilor elene si evreiesti din Braila s-a desfasurat pe esplanada. Reprezentantii lor au spus ca ei au venit sa-si faca datoria si cine doreste ii poate urmari.
In Lacu Sarat s-a reluat spectacolul sustinut de elevii Scolii de Arte "Vespasian Lungu", ansamblul "Stelute brailene" si trupa de dans "Carmencite", in Parcul Monument a cintat muzica de promendada Fanfara Garnizoanei Braila, iar in Piata Traian acelasi gen de muzica l-au cintat membrii fanfarei "Dunarea Albastra". Peste tot numarul de spectatori a fost foarte mic.
In curtea Caminului Cultural de Chercea ar fi trebuit sa se desfasoare spectacolul comunitatii romilor, insa au lipsit cu desavirsire spectatorii. Orchestra adusa special de la Sutu si copiii ansamblului de dansuri traditionale rome de la Scoala "Anton Pann" nu au avut pentru cine sa cinte si sa danseze, iar dezamagirea a fost foarte mare. "Sintem dezamagiti pentru ca am constatat ca sintem din nou impinsi la marginea societatii. Am fost trimisi in curtea acestui Camin Cultural si nu a venit nimeni. Pentru cine sa cintam? Lipovenii, de exemplu, au putut cinta pe faleza, noi nu. Daca ne-ar fi lasat si pe noi undeva pe faleza, sa vedeti citi oameni ne-ar fi ascultat", a spus suparat Iulian Baranga, vicepresedintele organizatiei "Proeducatia romilor".
Referitor la situatiile in care spectacolele programate s-au desfasurat cu mai putini spectatori, viceprimarul Doinita Ciocan a precizat ca dorinta Primariei a fost aceea de a aduce putina muzica si voie buna in toate colturile orasului. "Oamenii trec pe linga locul unde se intilmpla ceva, asculta, comunica si este un inceput. Cei mai putini spectatori au fost in zona Chercea, probabil pentru ca acolo nu s-a mai intimplat nici un eveniment de acest tip de foarte multa vreme. Pe de alta parte, noi am comunicat din timp orele si locurile in care se vor desfasura activitatile si la momentul respectiv nu am avut nici un fel de obiectii din partea reprezentantilor etniei rome. Faptul ca in Chercea nu a venit lumea sa stea sa asculte nu e ceva neobisnuit. Si pe esplanada cind cinta fanfara, lumea trecea, asculta, dar nu se oprea. Noi am vrut ca prin aceste evenimente petrecute in toate colturile orasului sa atragem atentia tuturor ca este un moment festiv pentru Braila", a spus viceprimarul Ciocan.
Evenimentele din cadrul Zilelor Brailei au fost organizate de Primaria Braila si de Consiliul Judetean. Zilele Brailei au continuat pina aseara, tirziu, cele mai importante puncte din program fiind concertele trupelor Hara si Vama.
(Grupaj realizat de Cristina DOSULEANU, Madalina GROSU, Ruxandra STROE si Georgiana STAMATE)

A imbatrini impreuna este o arta

Vineri dupa-amiaza Primaria a felicitat cinci familii ce au implinit peste 50 de ani de casatorie, organizind o intilnire cu aceste perechi longevive la Teatrul "Maria Filotti" Primarul Aurel Simionescu si viceprimarul Doinita Ciocan i-au felicitat si au ciocnit impreuna cu ei o cupa de sampanie. Cea mai longeviva familie a fost familia Hagiu care a implinit 68 de ani de la casatorie, urmate de inca 2 familii cu peste 60 de ani de mariaj. In total au fost evocate 24 de familii chiar daca nu toti cei amintiti au fost prezenti.
"Ne-am propus ca pentru aceste familii sa reluam un obicei, sa ne intilnim cu ei, sa-i sprijinim in masura in care putem, admirindu-i pentru dragostea si respectul anilor de convietuire", a promis primarul Aurel Simionescu.

"Voltaj" - profesionistii distractiei

De la ora 19.30 la Casa Tineretului iubitorii muzicii simfonice si ai rockului s-au bucurat timp de doua ore de citeva bijuterii muzicale in cadrul concertului "Bizet - Rocks". La inceput s-a cintat muzica clasica, interpretata de artistii Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galati, iar in partea a doua a spectacolului muzica clasica a fost readaptata pentru acordurile rock. Din pacate, spectacolul nu a fost la fel de reusit ca primele doua de acest gen, iar sala a fost doar pe jumatate plina.
De la ora 20.30 esplanada arhiplina a urmarit cu multa atentie si incintare concertele oferite de Cristina Rus si Voltaj.
Cristina Rus a inceput cu "Inima mea bate", cunoscuta de toata lumea, apoi a continuat cu "Daca m-ai intreba", "Inima te cheama" - o piesa noua prezentata si la Zilele Mangaliei. Publicul s-a bucurat apoi sa asculte melodia "Ai gresit", piesa cu care s-a lansat Cristina Rus, "Viata mea", dar cu un alt aranjament muzical decit cel original, "Te iau cu mine in zbor" si "Atit de aproape". Concertul s-a incheiat cu melodiile "Prea tirziu" si "Viata mea". Pe scena, alaturi de ea au mai fost doua frumoase dansatoare, Raluca si Mihaela.
Dupa o scurta pauza, in scena a intrat "Voltaj", adevarati profesionisti ai distractiei. Rockerii au cintat live spre bucuria celor peste 20.000 de braileni strinsi pe esplanada pentru a le urmari concertul. Au inceput cu "Povestea oricui", au continuat cu "Iarna", "Tu" si "Stiu", o piesa de pe albumul "Revelator". Brailenii au cintat apoi impreuna cu membrii formatiei "Voltaj" "N-ajunge", cel mai recent single, "3D" si "Scrisoare". Dupa o scurta pauza in care solistul Cain Gruia si-a amintit cum a fost la concertul pe care l-a sustinut in luna mai, au cintat "Patapetine", "De miine", "Noapte buna" si "Hai sus". In finalul concertului toti brailenii au cintat si dansat alaturi de ei "Albinutza", lansata in 2000, "MSD2", o melodie mai noua si celebra "20". Dupa aproape o ora si jumatate de concert, formatia compusa din Calin Gruia, Gabi Constantin, Bobby Stoica, Oliver Sterian si Valeriu Ionescu, si-au luat ramas bun de la public. La ultima partea a concertului a sosit si primarul Aurel Simionescu impreuna cu sotia si fiica, Aurora Simionescu.
Pe platoul din Piata Independentei a inceput de la ora 23.00 "Noaptea devoratorilor de publicitate". Tinerii s-au asezat pe trepte sau chiar pe jos si au urmarit cu atentie cele mai bune clipuri publicitare din intreaga lume. Desi filmuletele erau in limba franceza si engleza, nu erau traduse in limba romana, toti cei prezenti le-au gustat din plin. Organizatorii erau pregatiti cu casete de cite o ora si jumatate sa ofere distractie toata noaptea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro