Mergi la conţinutul principal

Disponibilizări să fie, dar să ştim şi noi

Angajaţii Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" sunt îngrijoraţi de declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, în condiţiile în care acesta vorbeşte de disponibilizări, iar conducerea instituţiei nu le-a comunicat nimic până acum. Ieri, Sindicatul a făcut o adresă către conducerea instituţiei, în care solicita să li se comunice şi lor ce disponibilizări se consideră că sunt necesare la Bibliotecă şi care vor fi criteriile pentru a face disponibilizări. "Este dorinţa noastră să se clarifice această problemă, mai ales că noi nu considerăm că este oportună o asemenea măsură. Nu ştim ce se doreşte, dar cred că ar trebui să fim consultaţi şi noi, ca parteneri de dialog social. Eu înţeleg de ce preşedintele Stancu nu discută cu sindicatele, dar nu înţeleg de ce conducerea nu ne spune nimic, de atâta timp? E vorba de pâinea unor oameni. Este mai mult decât neliniştitor faptul că preşedintele Consiliului Judeţean a făcut deja două declaraţii pe această temă într-un timp scurt. Eu, ca reprezentant al salariaţilor, aş opta pentru micşorarea salariilor, nu pentru disponibilizări, dar trebuie să vedem la ce se gândeşte preşedintele Consiliului Judeţean şi abia apoi vom putea să spune dacă ne convine sau nu varianta propusă. Dar aşa, să fie o nebuloasă totală, nu se poate. Poate n-ar strica să audă şi preşedintele Consiliului Judeţean opinia noastră", a spus liderul sindicatului Bibliotecii, Cătălin Râşnoveanu.
Acum, în instituţie sunt 70 de angajaţi, iar în schemă sunt 80 de posturi, însă cele libere sunt blocate. Din cei 70 de angajaţi, doar 41 sunt bibliotecari şi bibliografi, iar alţi 12 reprezintă personal care se ocupă de partea tehnică, deci se ajunge la 53 de persoane angajate, personal de specialitate. Liderul de sindicat Cătălin Râşnoveanu a precizat că ei se încadrează în numărul prevăzut de lege, care spune că trebuie să fie un bibliotecar la 5 - 7.000 de oameni din judeţ. Ca urmare, din datele pe care le are până acum, consideră inoportună ideea de a se disponibiliza personal de la bibliotecă, însă aşteaptă, la fel ca toţi salariaţii, precizări din partea conducerii privind această idee.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro