Mergi la conţinutul principal

Disponibilizări la Muzeul Brăilei şi Biblioteca Judeţeană

În contextul în care s-a declarat oficial adept al principiului "mai bine reduci salariile decât să disponibilizezi personal, în special la vremuri de criză", preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, are cu totul altă opţiune pentru Biblioteca Judeţeană «Panait Istrati» şi Muzeul Brăilei. Stancu a precizat că are de gând ca în perioada imediat următoare să supună plenului Consiliului a analiză a organigramelor celor două instituţii şi, cu documentele în faţă, să propună reducerea schemei de personal. Criteriile pe baza cărora vor fi selectaţi angajaţii, spune şeful Consiliului, vor fi stabilite de conducerile Muzeului şi ale Bibliotecii Judeţene: "Eu vreau să discutăm asta în prima şedinţă de Consiliu, la punctul «Diverse», nu am luat nicio hotărâre, e doar o idee. E momentul acesta de criză, în care fie putem face reaşezări în aparatul CJ, între funcţionarii publici, fie putem să mergem pe varianta reducerii de personal. Eu am mai spus-o, sunt foarte mulţi care lucrează la Muzeu şi la Bibliotecă, din punctul meu de vedere nu se justifică. De aceea, în aceste cazuri, nu aş merge pe principiul mai bine reduc salariile, decât să dau afară oameni. Una e când vine o Hotărâre de Guvern la nivel naţional, când nu mai comentează nimeni, - că aici încep şirurile de procese şi ne trezim cu un val de procese şi nu cred că asta ne interesează în momentul de faţă - şi alta este să reducem schema la nivel de consiliu judeţean şi într-o parte, şi în alta. O să vedem ce spun şi colegii mei din CJ şi atunci putem discuta, dar din punctul meu de vedere nu ar trebui să mergem, în aceste două cazuri, pe micşorarea salariilor, ci pe micşorarea schemei, pe principiile pe care le hotărăsc cei de la Muzeu şi de la Bibliotecă. O să-şi aleagă ei ce e mai bun dintre angajaţi. Dacă vom găsi o soluţie să-i redistribuim pe ceilalţi, foarte bine, dacă nu...".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro