Mergi la conţinutul principal

Disponibilizări la CUP Dunărea

• este vorba despre 24 de posturi la care se va renunţa, după cum explică managerul Companiei de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila, Silviu Mangiurea • este vorba despre cititori de contoare şi încasatori, însă ar putea urma şi operatori de la staţia de epurare, după ce societatea s-a dotat cu tehnică înaltă şi posturile nu se mai justifică • măsura a fost negociată cu sindicatele, mai ales că urmează măriri de salarii, urmare acestor disponibilizări • consilierul judeţean PND Cătălin Iordache a sesizat situaţia, afirmând că s-ar face disponibilizări masive la CUP Dunărea, iar societatea ar fi aproape de faliment • managerul CUP Dunărea neagă vehement afirmaţiile consilierului judeţean, societatea fiind pe profit • Iordache l-a acuzat şi pe preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, că nu ştia despre ce este vorba  • pe de altă parte, Chiriac a evitat să comenteze acuzaţiile lui Iordache, precizând doar că nu face parte din conducerea Companiei, ci din ADI Dunărea, unde nu se iau decizii manageriale

 

Compania de Utilităţi Publice (CUP) Dunărea Brăila a început, recent, o procedură de desfiinţare a mai multor posturi, ca urmare a modernizărilor ce au avut loc în ultima perioadă. Potrivit managerului Silviu Mangiurea, este vorba despre o negociere făcută cu sindicatele, în urma căreia s-a decis mărirea salariilor, însă concomitent cu renunţarea la 24 de posturi (pentru început) care nu îşi mai găsesc utilitatea. Mai exact, poziţiile de cititori de contoare, încasatori şi probabil, pe viitor, cele de operatori la staţiile de epurare.

Situaţia ne-a fost semnalată de consilierul judeţean PND Cătălin Iordache, care însă a vorbit despre disponibilizări masive la Companie, şi despre faptul că societatea s-ar afla în pragul falimentului. Iordache a ţinut să precizeze că l-a contactat telefonic şi pe şeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, pentru a-i semnala situaţia şi a obţine lămuriri, însă acesta nu ştia despre ce este vorba.

“L-am sunat pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila să îl întreb de ce au fost disponibilizaţi 94 de oameni de la CUP Dunărea. El mi-a zis în prima fază că habar n-are. După aceea mi-a spus că el nu reprezintă CUP Dunărea ceea ce mă face să cred că e bolnav. El mi-a zis că să discut cu avocatul. Domnule, eu te sun în calitate de consilier judeţean să vedem ce e cu oamenii ăia? De ce i-aţi dat afară? Ce s-a întâmplat? De ce face CUP Dunărea restructurări şi se apropie de insolvenţă, în condiţiile în care cere fonduri europene pentru continuarea lucrărilor. Deci eu l-am sunat în calitate de consilier judeţean şi el îmi spunea de avocat. Dar stai domnule puţin! M-au sunat şi pe mine nişte oameni, mi-au zis că au o problemă, sunt daţi afară! Zi-mi şi mie ce se întâmplă! «Hai domnule, lasă-mă în pace. Avocatul». Dar nu înţelegi despre ce vorbesc. «Nu am nicio treabă eu cu CUP Dunărea». Bine, dacă nu ai... sun şi eu la ziare atunci. Eu ce pot să fac?!”, a declarat Iordache.

 

Mangiurea susţine că nu este vorba despre 94 de posturi, ci 24

 

Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, managerul CUP Dunărea Brăila Silviu Mangiurea a explicat că nu se pune problema de concedieri colective, ci doar de renunţarea la anumite posturi care nu îşi mai găsesc justificarea în contextul modernizărilor din ultima vreme.

“Nu este adevărat. Noi am avut negocierea contractului colectiv de muncă. Am încheiat această negociere cu sindicatele. În final, s-a stabilit de comun acord un procent de mărire a salariilor, cu condiţia să desfiinţăm un număr de posturi. De-a lungul timpului, pe un an de zile. Sunt posturi care nu îşi mai au obiectul muncii. Adică: dacă noi am montat contoare cu citire de la distanţă, normal că cititorii nu îşi mai au sensul. Acum, eu cu un om într-o zi citesc 5.000 - 6.000 de contoare. Şi aveam un cititor care citea 300 - 600 de contoare, maxim 1.000. Cu tehnologia modernă am rezolvat problema în alt mod. Deci banul public trebuie bine chivernisit ca să nu vină cineva să ne spună: «domnule, dar de ce mai plătiţi oamenii aceştia, când aveţi tehnologie modernă?!» De asemenea, facturile sunt achitate prin PayPoint, prin bănci. Nicio societate la ora actuală - la electricitate, gaz, telefoane -, nu îşi mai permite încasatori. Toată lumea se duce şi îşi achită datoria la una dintre aceste entităţi, prin urmare nu mai este justificată nici prezenţa încasatorilor. Just, nu? Nu avem ce să facem. În această lună am făcut o gândire şi conform legislaţiei în vigoare, am desfiinţat 24 de locuri de muncă, urmând să analizăm să vedem în continuare, lunile viitoare ce poziţii mai desfiinţăm astfel încât să facem economii”, a declarat Mangiurea.

Potrivit directorului, sunt luaţi în vizor operatorii de la staţiile de tratare a apei, deoarece şi acolo s-au făcut investiţii şi în prezent procedura este făcută prin intermediul calculatorului.

“Până acum făceam clorinarea manual. Acum, conform noilor investiţii, clorinarea se face direct de pe calculator, bine determinat, astfel încât oamenii aceia nu îşi mai au obiectul muncii. Nu ştiu câte posturi sunt în total. Deocamdată, pe prima perioadă sunt 24 de persoane. Mai analizăm şi o să vedem. Dar nu suntem în zona concedierilor colective cum aţi spus. Nu. Codul Muncii, articolul 68 spune clar: o societate cu minim 300 de angajaţi, ca să intre în zona concedierilor colective trebuie să desfiinţeze 30 de posturi. Or, noi nu am desfiinţat 30, am desfiinţat 24”, a mai adăugat sursa citată, cu precizarea că toate deciziile s-au luat şi cu acordul sindicatelor.

De asemenea, Mangiurea a ţinut să precizeze că la nivelul CUP Dunărea nu se pune problema apropierii de faliment aşa cum s-au lansat zvonuri.

“Ce faliment, ce insolvenţă?! Nu se pune problema. Noi avem 15% profit! Avem indicatori de performanţă pe care ni i-am îndeplinit. Deci nu se pune problema să fim acolo. Domnul consilier Iordache m-a sunat şi pe mine, dar l-am lămurit. Asta este situaţia. Era de aşteptat. Eu le-am spus angajaţilor de când am venit la conducerea companiei că va veni vremea când o să trebuiască să ne despărţim de unii dintre noi. Pentru că eram prea mulţi. Şi suntem prea mulţi. Şi doi: toată lumea spune «Ei, la Companie sunt o grămadă»! Uite că a venit momentul. Justificat. Că eu nu puteam să dau afară lumea fără motiv. Dar dacă am tehnologie modernă nu pot să mai ţin oamenii care fac acelaşi lucru şi să îi plătesc”, a conchis Mangiurea.

 

Chiriac susţine că deciziile sunt asumate de conducerea Companiei

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila Francisk Chiriac nu a dorit să comenteze acuzaţiile pe care i le-a adus consilierul judeţean Cătălin Iordache precizând că are pe rol mai multe procese cu acesta. Chiar şi aşa, a dorit să precizeze că este membru în Asociaţia de Dezvoltare Dunărea Brăila, nu şi în conducerea CUP Dunărea sau în Consiliul de Administraţie unde se iau decizii de acest gen. Chiriac a mai adăugat că l-a sunat totuşi pe Silviu Mangiurea pentru a-i cere lămuriri în privinţa disponibilizărilor şi a primit răspunsuri pe care le-a considerat pertinente.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro