Mergi la conţinutul principal

Discotecile şi barurile luate cu asalt de mascaţi

în acest week-end prelungit, poliţiştii au acţionat în municipiu şi judeţ, în locurile de distracţie, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă • s-au dat amenzi în valoare totală de aproape 170.000 lei

 

Pe urmele scandalagiilor din discoteci şi baruri. În perioada 27 aprilie – 02 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat  în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a. S-a avut în vedere menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Au fost verificate 112 societăţi comerciale, legitimate peste 760 de persoane, dintre care 22 au fost controlate corporal sumar.

Poliţiştii au constatat în flagrant 10 infracţiuni şi 300 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 165.685 lei.

Dintre amenzile aplicate 161 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 18 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare totală de peste 22.000 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro