Mergi la conţinutul principal

Directia Agricola a ramas fara jumatate din specialisti

Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Braila se confrunta cu o situatie fara precedent - migratie masiva de personal. Intr-un singur an, 36 de specialisti DADR, dintr-un total de 76, s-au transferat la nou infiintatele agentii de plati. Primele semne au aparut in iulie 2005, odata cu infiintarea Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA). In iulie primele persoane au parasit barca DADR si, pentru un salariu mult mai atractiv si siguranta unui loc de munca pe termen lung, au devenit salariati APIA. Marea migratie s-a resimtit insa abia la sfirsitul anului, pe total, in perioada iulie - decembrie 2005, DADR raminind fara 18 specialisti, din care 3 de la cetru si 15 de la Camerele Agricole comunale. Tot la sfirsitul anului a fost desfiintat si un post de inspector industrie alimentara, drept pentru care la 1 ianuarie 2006, schema de personal DADR mai avea doar 57 de oameni. In primavara 2006, fosta Agentie "Sapard" se transforma in Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, iar biroul de Braila devine Oficiu Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) si are nevoie de o suplimentare de locuri de munca. 9 salariati DADR, din care 3 de la centru si 5 de la Camerele Agricole se transfera. La scurt timp, alti 8 ingineri DADR se transfera la APIA.

28 de comune au ramas fara inginer la Camera Agricola

Dupa trei valuri de migratie, in prezent, DADR mai are 40 de salariati, din care 25 la centru si doar 15 in teritoriu. Cu alte cuvinte 28 de comune au ramas fara inginer la Camera Agricola, ceea ce face aproape imposibila o legatura strinsa, permanenta si corecta, a conducerii centrale a DADR cu mediul rural. Situatiile se obtin foarte greu din teritoriu si de cele mai multe ori sint incomplete sau chiar inexacte, putinilor ingineri ramasi in judet fiindu-le practic imposibil sa verifice, sa urmareasca si sa consilieze cite trei comune deodata. Din pacate, lucrurile nu se opresc aici, pina la sfirsitul acestui an ambele agentii anunta noi sesiuni de angajari in timp ce Ministerul Agriculturii se incapatineaza sa mentina blocate posturile parasite de fostii salariati.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro