Mergi la conţinutul principal

Diploma de şomer


Dar la ce e bună azi patalamaua? Goana după diplome face ca preţul şcolarizării să rămână neschimbat în universităţi, într-o perioadă de criză care a speriat destui întreprinzători. Aşadar, investiţia rămâne mare, la fel ca şi riscul nerecuperării ei într-un viitor apropiat. E drept, recesiunea începe să cearnă între calitatea absolvenţilor, dar selecţia nu se face încă după aceleaşi reguli valabile pentru toată lumea.

Între timp, criza muşcă tot mai tare din economia care "duduia" anul trecut şi, de la o creştere de 7 la sută, trecem brusc la o scădere de 7 la sută a producţiei, după cum ne măsoară suflul cei de la FMI. Mai mult, sunt semne care arată că ce e mai rău urmează să vină. O spun, cu aerul resemnat al medicului care vine cu veşti proaste, mai multe nume din domeniul financiar. Însă românii nu au nevoie să le spună alţii ce văd: aceleaşi preţuri, dacă nu chiar mai mari în magazine şi pieţe, mai mulţi cerşetori pe stradă, ba chiar şi ouă aruncate spre premier. Premierul nu a fost atins şi a admis râzând că trebuie să se aştepte şi la asta din cauza efectelor crizei. Oare ce urmează după ouă?

Astăzi, ministrul Educaţiei va fi pus la punct în Biroul Permanent al PSD de lideri ai partidului precum titratul Marian Vanghelie pentru îndrăzneala de a încerca o remediere tardivă a situaţiei din învăţământul superior privat. Oricum reforma învăţământului se învârte în cerc de mai mulţi ani, deci nu va fi mare pierdere. Legi noi şi reforme în educaţie se văd mai mereu. Miniştri şi comisii vor găsi întotdeauna metode şi propuneri de schimbare. Numai că economia va continua să ofere prea puţin absolvenţilor de facultăţi, contradicţie puţin vizibilă într-un an electoral precum 2009. Astfel, riscul de a avea în curând, pe lângă inflaţia monetară, şi o inflaţie socială, va duce la creşterea rapidă a unei categorii profesionale: şomerii licenţiaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro