Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Din septembrie, incep lucrarile pentru spitalul de urgenta

Din luna septembrie, vor incepe lucrarile pentru noul spital de urgenta din Braila. Acesta este finantat in totalitate de la bugetul de stat, iar judetul nostru va fi primul din tara in care se vor face astfel de investitii, intrucit conducerea Autoritatii de Sanatate Publica a depus toata documentatia necesara la Ministerul Sanatatii conform termenelor stabilite. Informatia ne-a fost furnizata de dr. Lucica Scutaru, director-executiv al ASP, care zilele trecute a prezentat ministrului Sanatatii Publice stadiul in care s-au parcurs pina acum toti pasii necesari pentru o asemenea investitie. "Am avut toata documentatia gata. Primaria, Prefectura si Consiliul Judetean au contribuit la rezolvarea acestei probleme si Braila va fi primul judet in care, din septembrie, incep lucrarile", a precizat dr. Lucica Scutaru.
Reamintim ca, in anul 2006, Ministerul Sanatatii Publice a decis sa construiasca si sa doteze "la cheie" 20 de spitale de urgenta in toata tara, alegind pentru unul dintre ele judetul nostru. In acest sens, consilierii municipali au aprobat, in cadrul sedintei ordinare a CLM, transmiterea in administrarea Ministerului Sanatatii Publice - Autoritatea de Sanatate Publica a judetului Braila, a unui teren in suprafata de aproape 60.000 de mp, teren ce apartine domeniului public al municipiului si este situat in cartierul Lacu Dulce. Asa cum se arata in raportul de specialitate al Directiei de Urbanism, Amenajarea Teritoriului si Lucrari Publice, prin adresa 35487/19.07.2006, Ministerul Sanatatii Publice a solicitat Primariei transmiterea de date tehnice in vederea stabilirii unei posibile locatii pe teritoriul administrativ al municipiului Braila, in vederea construirii unui nou spital judetean. Primaria a indicat la citeva zile acest teren, situat in apropierea ANL-urilor din cartierul respectiv, teren care face parte dintr-un amplasament in suprafata de 404.506 mp si, ulterior, MSP a adus la cunostinta municipalitatii faptul ca accepta locatia propusa solicitind totodata si dreptul de administrare a acestuia.
Pentru directorul ASP, construirea acestui spital reprezinta cea mai mare realizare a sistemului sanitar brailean. "Ideea de a se face un spital nou este mai buna decit sa refacem cladirile vechi, pentru ca nimeni nu investeste in acestea, iar interesul nostru este sa facem acest spital", a concluzionat dr. Lucica Scutaru.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii