Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Din sculpturile pentru Centenar, doar două au fost cu noroc

• patru sculpturi au fost realizate în ediţia de anul acesta a Simpozionului Internaţional “Nicăpetre”, în ideea de a fi repartizate, câte una, în cele patru oraşe ale judeţului nostru: Brăila, Ianca, Făurei şi Însurăţei • operele de artă tratează tema Marii Uniri şi până pe 1 Decembrie ar fi trebuit să fie puse pe poziţie, în fiecare dintre cele patru localităţi • doar Ianca şi Însurăţei au reuşit să respecte acest program • Brăila încă nu a montat statuia, pe motiv că locul repartizat - în faţa noului Bazin Olimpic - este încă în amenajare • Făureiul a montat soclul, însă n-a mai apucat să ducă şi statuia deoarece ar fi început ploile şi nu se mai putea intra cu macaraua în zona desemnată, după cum ne-a explicat viceprimarul localităţii, Virginia Stăncescu

 

Deşi au fost gândite ca un omagiu adus Centenarului Marii Uniri, doar două dintre cele patru opere de artă realizate în ediţia de anul acesta a Simpozionului Internaţional de Scuptură “Nicăpetre” au fost expuse în condiţii corespunzătoare. Celelalte două se află în continuare în curtea Colegiului Tehnic “C.D. Neniţescu” de pe Şos. Buzăului, locul unde s-a desfăşurat simpozionul de sculptură, în perioada august - septembrie 2018.

Ideea de la care s-a pornit, fiind anul Centenarului, era ca una dintre cele patru scupturi realizate pe tema Marii Uniri să rămână în municipiul Brăila, iar celelalte să ajungă, până la Ziua Naţională, în oraşele Ianca, Însurăţei şi Făurei. Deocamdată, însă, doar Primăriile din Ianca şi Însurăţei au reuşit să preia sculpturile care le-au fost repartizate şi să le aşeze pe poziţie, în centrul localităţilor, până pe 1 Decembrie, aşa încât să poată celebra cum se cuvine sărbătoarea Centenarului. Primăriile Brăila şi Făurei au amânat această treabă pentru primăvara anului viitor.

Până acum, cel mai bine s-au mişcat autorităţile din Ianca. Acestea nu numai că au montat statuia pe un soclu corespunzător, dar i-au pus şi o plăcuţă informativă, prin care privitorilor li se explică semnificaţia operei de artă. Şi autorităţile din Însurăţei au reuşit să amplaseze sculptura în centrul localităţii, pe un soclu din marmură, însă deocamdată nu i-au pus şi o plăcuţă informativă. “Vom rezolva şi acest aspect, avem datele de la muzeu şi urmează să realizăm acea plăcuţă”, ne-a informat primarul Ionel Gheorghe.

Deocamdată, Primăria Brăila încă nu a luat din curtea colegiului “Neniţescu” statuia pe care a ales-o. Aceasta ar urma să fie amplasată în faţa noului Bazin Olimpic din municipiu, dar zona nu este pregătită corespunzător, după cum ne-a explicat primarul Marian Dragomir. “Mai sunt lucrări de făcut acolo. Până în vara anului următor sperăm să rezolvăm problema”, ne-a spus edilul-şef.

În ceea ce priveşte sculptura repartizată oraşului Făurei, lucrurile sunt la fel de încremenite în proiect. “O să o amplasăm în parcul mare din oraş. Am reuşit să facem soclul dar n-am mai reuşit să o aducem până pe 1 Decembrie, deoarece s-a stricat vremea, a început să plouă şi nu mai puteam să intrăm cu macaraua pe spaţiul verde. Sculptura e grea, are în jur de 7 tone. O vom aduce acasă la primăvară. Până pe 19 mai, când începe sărbătoarea Zilei Făureiului, va fi pusă pe poziţie”, ne-a declarat Virginia Stăncescu, viceprimarul oraşului Făurei.

 

Ce reprezintă sculpturile şi cum au fost repartizate

Realizate din marmură de Ruşchiţa, operele ediţiei din acest an a Simpozionului “Nicăpetre” fac referire, în manieră abstractă, la marele eveniment naţional din 2018, Centenarul Marii Uniri. După cum v-am mai informat, au participat patru sculptori: Carmen Tepşan, cu proiectul „Centenar”; Ana Maria Negară, cu proiectul „Hora Unirii”; Florin Strejac, cu proiectul „Valurile Dunării” şi Florin Vâlceanu, cu proiectul „Reuniune”. Toţi aceştia au muncit din greu, timp de mai bine de cinci săptămâni, pentru a scoate din blocurile de marmură puse la dispoziţie de organizatori operele de artă pe care şi le-au imaginat. Cu fierăstraie electrice de mare putere, dar şi cu dalta şi ciocanul, sculptorii au lucrat de dimineaţă până seara, învăluiţi într-un nor alb de praf, pentru a termina la timp. Excepţie a făcut Florin Vâlceanu care, la scurt timp după ce a început simpozionul, a trebuit să îşi abandoneze lucrarea, din cauza unei probleme medicale. Proiectul său a fost dus, însă, până la capăt, de Eugeniu Ţibulac, masterand al Facultăţii de Arte Plastice şi Design din Timişoara, care a reuşit să recupereze timpul pierdut şi să pună impecabil în practică viziunea maestrului  Vâlceanu.

În ceea ce priveşte repartizarea sculpturilor în cele patru localităţi din judeţ, iniţial s-a avansat ideea că ar fi bine să se tragă la sorţi. Nu toată lumea a agreat, însă, această variantă, existând deja preferinţe atât din partea primăriilor cât şi a artiştilor. Astfel, Primăria Brăila a spus din start că îşi doreşte lucrarea “Valurile Dunării”, realizată de artistul Florin Strejac. “Este o sculptură ce duce cu gândul la Dunăre, fluviul de care Brăila este legată. Din acest motiv, dorim să o expunem în faţa noului Bazin Olimpic”, ne-a spus, la vernisajul  din luna septembrie a simpozionului, viceprimarul Alexandru Jantea. Sculptorul Strejac ne-a mărturisit că şi el şi-ar fi dorit ca lucrarea lui să rămână în municipiul Brăila. “Acum locuiesc în Târgul Mureş, dar copilăria mi-am petrecut-o la Brăila. Lucrarea mea reprezintă valurile Dunării înspumate. E valul care face o buclă în timp, sugerând reîntregire, întoarcere la tradiţii”, ne-a explicat artistul viziunea operei sale.

Şi Ana Maria Negară avea o preferinţă pentru locul unde ar trebui expusă opera sa intitulată “Marea Unire”. “Eu aş vrea să ajungă la Ianca, pentru că am copilărit în zonă, bunica mea fiind din Bordei Verde”, ne-a spus artista. Născută în Brăila, Ana Maria locuieşte în prezent la Iaşi. Despre lucrarea sa ce duce cu gândul la o floare cu petale deschise, sculptoriţa ne-a explicat că a fost concepută în ideea de captator şi emiţător de energie pozitivă, o horă a unirii celor patru elemente definitorii, apă, foc, aer şi vânt. Dorinţa artistei de a-şi expune lucrarea în Ianca s-a împlinit, cu atât mai mult cu cât exact sculptura sa a fost cea care a atras atenţia Primăriei din localitatea respectivă.

Primăria Făurei, reprezentată de viceprimarul Stăncescu, a preferat lucrarea “Centenar”, a artistei Carmen Tepşan. În viziunea sculptoriţei, lucrarea a împrumutat elemente din arhitectura populară românească, ce amintesc de coloana infinitului brâncuşiană, armonios îmbinate cu elemente de arhitectură modernă, cu forme simple şi puternice. Este, practic, o simbioză a vechiului cu noul, aşa cum ar trebui să fie şi România Mare, după o sută de ani de existenţă. 

Cea de-a patra lucrare, concepută de artistul plastic şi profesorul universitar Florin Vâlceanu şi realizată de studentul acestuia, Eugeniu Ţibulac, a ajuns deja  la Însurăţei. “Reuniune” este o lucrare abstractă care, în viziunea artistului, îndeamnă la unirea energiilor creatoare, prin atingerea corzii sensibilităţii umane, reprezentată de liniile unduite sculptate în piatră.

Ca şi la precedentele ediţii ale simpozionului de sculptură, Consiliul Judeţean a alocat şi anul acesta 200.000 lei, suma acoperind atât costul materialelor cât şi onorariul artiştilor şi cazarea acestora pe durata desfăşurării manifestării.




Categorie articol: 

Comentarii