Mergi la conţinutul principal

Din dragoste de Dumnezeu. Tabere de vară în Eparhia Dunării de Jos

  • “Lumina vie a mănăstirii în inima copilăriei”, “Familia - biserica de acasă”, sunt doar două din programele eparhiale derulate la la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian

  

 

În lunile iulie şi august 2019, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Arhiepiscopia Dunării de jos se desfăşoară programul eparhial: “Lumina vie a mănăstirii în inima copilăriei”

Acest program implică cele opt protoierii şi opt mănăstiri din eparhie şi se adresează grupurilor catehetice parohiale care sunt înscrise în Programul Catehetic Naţional ,,Hristos împărtăşit copiilor”. În acest sens sunt organizate grupuri de câte douăzeci de copii care merg la mănăstire, unde, pentru o zi, vor desfăşura activităţi liturgice, catehetice, cultural-artistice, vor participa la ateliere de creaţie şi vor beneficia de momente recreative.

Programul va continua zilnic, cu alte grupuri catehetice, astfel că, un număr de aproximativ opt sute de copii se vor bucura de aceste activităţi de vacanţă.

Luni, 15 iulie, programul a debutat la mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” - Lacu Sărat, judeţul Brăila, beneficiar fiind grupul catehetic al parohiei Viziru de Jos, Protopopiatul Însurăţei. Până la sfârşitul săptămânii vor veni grupuri catehetice din protopopiatele Făurei şi Însurăţei.

“Ne dorim ca prin acest program, copiii să cunoască mai bine ortodoxia, să se bucure de cadrul natural în care sunt amplasate mănăstirile, să întâlnească şi alţi copii, să lege prietenii şi să resimtă acest program, ca pe o recompensă pentru implicarea lor în viaţa Bisericii prin activităţile pe care le susţin în parohiile lor”, am aflat de la preot Sică Bănică, semnatarul comunicatului primit la redacţie cu privire la aceste activităţi.

Tot la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian tabăra de la Aşezământul Sf Pantelimon pentru activităţi cu tinerii se desfăşoară sub denumirea “Familia - biserica de acasă”.

“În cadrul acesteia participă preoţi tineri, împreună cu familiile lor la 4 programe: Liturghie, agapa, împărtăşirea de experienţe privind diferite aspecte din pastoraţia în mediul rural precum şi activităţi de relaxare”, am aflat de la preot Alin Constantin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro