Mergi la conţinutul principal

Din 30 iulie, firmele şi PFA-urile scapă de obligaţia ştampilării contractelor cu statul

• solicitarea ştampilării documentelor de către o persoană din cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice va fi considerată abatere disciplinară

 

Noile prevederi privind scutirea de la obligaţia ştampilării documentelor oficiale în relaţia cu instituţiile statului sunt cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 507 din 30 iunie 2017, urmând să se aplice începând cu data de 30 iulie 2017. Astfel, începând cu această dată, firmele şi PFA-urile scapă de obligaţia de a folosi ştampila şi pentru anumite tipuri de contracte. Concret, potrivit noilor prevederi, “persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice, ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice”. Astfel, sunt modificate reglementările mai vechi aduse iniţial de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 în care nu erau clarificate tipurile de documente pentru care nu va mai fi necesară ştampila în ce priveşte achiziţiile publice. Aşadar, de la 30 iulie 2017, nu va mai fi obligatorie folosirea ştampilei de către firme şi PFA-urile pe contractele încheiate, depuse sau emise în relaţia cu instituţiile statului. Pentru ca noile prevederi să fie respectate, se menţionează că solicitarea ştampilării acestor documente exceptate, de către o instituţie a statului, se consideră abatere disciplinară: “În acest context, în conformitate cu prevederile noului act normativ, solicitarea ştampilării declaraţiilor, cererilor, contractelor sau a altor documente sau înscrisuri de către o persoană din cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice va fi considerată abatere disciplinară”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Brăila.

Reamintim că în ce priveşte scutirea de la folosirea ştampilei, exista încă din 2015 o prevedere în acest sens: potrivit OG nr. 17/2015 “persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea”. Noua modificare, aplicabilă din 30 iulie, vine practic şi adaugă în această categorie pentru care nu e obligatorie folosirea ştampilei şi contractele cu autorităţile sau instituţiile statului.

Mai trebuie subliniat faptul că obligaţia ştampilării rămâne valabilă în continuare pentru persoanele juridice de drept public.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro