Mergi la conţinutul principal

"Diferenţa a făcut-o arbitrul de centru"

Partida de la Berca a început în nota de dominare a gazdelor, care de altfel au şi irosit două situaţii de a înscrie în primele zece minute, după care jocul s-a echilibrat şi până la pauză şi oaspeţii au trecut de câteva ori pe lângă gol, cele mai mari situaţii fiind irosite de Lupaşcu (min. 21) care singur cu portarul gazdelor a şutat prea slab pentru a-l învinge şi de Dobre (min. 30).
Petroliştii au dominat teritorial, dar steril, şi în repriza a doua şi au deschis scorul în urma unui penalty inventat de arbitrul de centru, potrivit precizărilor făcute de Paul Alexandru, preşedintele formaţiei din Însurăţei.
În urma unui duel aerian între fundaşul grupării din Însurăţei Paraschiv şi un atacant al gazdelor centralul a arătat punctul cu var, iar Roman a deschis scorul în minutul 70, după care, în semn de protest, oaspeţii au părăsit terenul.
Jucătorii formaţiei vizitatoare au reluat însă jocul, dar nu au mai avut aceeaşi determinare şi până la finalul partidei au mai primit un gol, în minutul 80, reuşita aparţinându-i mijlocaşului Lungoci.
"De când sunt în fotbal nu am mai văzut aşa ceva. Dacă gazdele nu ne-au putut să facă diferenţa, a făcut-o arbitrul de centru. În opinia mea acesta a acordat nejustificat acel penalty, care practic a schimbat soarta întâlnirii", a declarat Paul Alexandru.

Viitorul: Tudor - Alexandru, Paraschiv, Muşat, Cheleş - M. Coman, Baicu, Vioreanu, Costache - Dobre, Lupaşcu.
În repriza a doua au mai evoluat Huţu, Mitrea şi Merloi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro