Mergi la conţinutul principal

Dieta de vara: ce alimente ne vin in ajutor?

Termenul de „dieta” are multiple fatete, chiar daca, in acceptiunea curenta, il legam exclusiv de curele de slabire. Putem tine o dieta pentru ca vrem sa slabim, dar ea ne poate fi impusa si de o afectiune mai mult sau mai putin serioasa.

Dieta presupune modificarea cantitatii si a calitatii alimentelor pe care le mancam, pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp.

Uneori, acest lucru ne poate fi impus de o afectiune gastro-intestinala (ulcer gastric, colon iritabil, recto-colita ulcero-hemoragica), biliara (colecistita insotita sau nu de litiaza), de o afectiune cardiovasculara (hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca etc.), renala (litiaza renala, insuficienta renala cronica) si lista ar putea continua. Insa, indiferent de dieta, vara ne ofera o bogatie de produse din sfera vegetala, utile si placute pentru consum, indiferent de motivul pentru care ne supunem regimului respectiv.

 

Fructele si legumele, delicioase si sanatoase

Pe langa fructe si legume, alimentele de origine animala (oua, lapte) au  si ele valente nutritionale superioare vara, in comparatie cu produsele similare obtinute in sezonul rece. Iata cateva dintre atuurile dietelor estivale:

Legumele si fructele consumate vara provin din recolta interna si parcurg un drum scurt pana in farfuria noastra. In consecinta, isi pastreaza aproape nealterat continutul de vitamine si fitonutrienti. Produse in aer liber, acestea au o densitate nutritionala superioara celor obtinute in regim intensiv, in sere, unde se folosesc din plin si stimulenti chimici ai cresterii;

Produsele vegetale au un continut mare de apa, sunt rehidratante si diuretice, au actiune depurativa, „curatand” organismul de elementele nocive. Acest lucru este benefic intr-o multitudine de afectiuni (guta, litiaza renala etc.).

Au, de cele mai multe ori, putine calorii si sunt extrem de bogate in fibre. De aceea, sunt de neinlocuit pentru prevenirea eficienta a cancerului colo-rectal sau pentru cei care trebuie sa se supuna restrictiilor calorice, care au probleme de tranzit intestinal (constipatie) sau care se confrunta cu unele complicatii ale acestora (hemoroizi, fisuri anale, diverticuloza intestinala);

Sunt sarace in lipide sau au lipide sanatoase (fructele oleaginoase), fiind complet lipsite de colesterol. Mai mult, in multe legume si fructe exista fibre solubile hipocolesterolemiante. Deci, consumul lor in cantitate mare vara ajuta in dietele destinate tratamentului dislipidemiilor;

Produsele vegetale au mult potasiu si aproape deloc sodiu, deci sunt adjuvanti eficienti ai dietei pentru scaderea tensiunii arteriale;

Alimentele de origine animala, oua si produse lactate, sunt mai bogate in vitamine si antioxidanti vara, deoarece animalele isi desfasoara activitatea in aer liber si se hranesc (partial sau total) cu furaj proaspat. De exemplu, continutul in vitamina D este cu mult mai mare, deci profilaxia rahitismului si a osteoporozei este mai eficienta.

 

Vara este cel mai potrivit moment pentru un regim alimentar cat mai sanatos, cu alimente sarace in calorii, dar bogate in vitamine, minerale si, bineinteles, apa: rosii, castraveti, vinete, ardei gras, salata, cirese, visine, pepene, caise, piersici, fructe de padure.

 

Dr. Corina-Aurelia Zugravu

Specialist igiena alimentatiei si nutritie

Articol preluat de pe farmaciata.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro