Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Dictionar de ginduri

POSTCOLONIALISM. 2. Poate ca cea mai productiva metoda de explicare a conceptului de postcolonialism este prin a ne referi la una dintre cartile despre care se spune ca au intemeiat teoria in sine. Am sa ma opresc aici la una dintre cele mai cunoscute si influente lucrari ale domeniului, Orientalism (Pantheon Books, New York, 1978) a lui Edward Said.
Inca de la inceputul cartii, Said (1935-2003) isi precizeaza sursele si clarifica utilizarea termenului de ?discurs colonial?, ca fiind de factura foucauldiana. Cu alte cuvinte, imprumutind ideea de violenta pe care orice discurs, dupa Foucault, o impune asupra realitatii obiective prin natura opresiva a limbajului, Said considera ca termenul de ?orientalism? in sine a devenit un astfel de discurs opresiv. Iata ce spune Said: ?Daca e sa luam secolul al 18-lea ca punct de inceput, orientalismul poate fi discutat si analizat ca o formula combinata referitoare la modul in care ne raportam la Orient, facem asertiuni despre el, autorizam pareri despre el, il descriem, il predam in clasa, il ocupam, il conducem, pe scurt, orientalismul ca stil occidental de dominatie, restructurare, autoritate asupra Orientului. Mi s-a parut folositor sa utilizez in identificarea Orientului notiunea de discurs asa cum e ea inteleasa si descrisa de Michel Foucault in a sa Arheologie a cunoasterii, dar si in Disciplina si pedeapsa. Ceea ce vreau sa spun este ca, daca nu analizam Orientalismul ca discurs, nu putem intelege disciplina extraordinar de sistematica prin intermediul careia cultura europeana a fost capabila sa manevreze - ba chiar sa produca - Orientul din punct de vedere politic, sociologic, militar, ideologic, stiintific si imaginar in perioada de dupa Iluminism.? (3) Said ne da de la bun inceput masura manierei sale de intelegere a orientalismului ca discurs, inventat (in termeni foucauldieni) si impus asupra unui imaginar colectiv, si transformat mai tirziu in parte integranta a discursului despre Orient in sine. Orientalismul (cuvintul in sine indica in mod evident o privire coloniala asupra spatiului geografic desemnat, avind in vedere ca Orientul nu poate fi ?oriental? decit daca e privit dinspre Occident) ca discurs s-a desprins de orisice legatura cu spatiul geografic in sine si s-a transformat in discurs despre Orient. Daca e sa ne gindim la terminologia structuralista a lui Saussure, semnificantul s-a desprins de significat, s-a abstractizat si a creat la rindul lui un nou significat.
Acest discurs in sine este considerat de Said a fi colonial. Discursul despre, fara nici un fel de significat in spate, si care produce un nou significant este colonial, pentru ca se impune in mod violent (Foucault) asupra unei realitati (Orientul geografic) ramasa fara semnificant. Un bun exemplu, care ar putea sa faca lucrurile putin mai clare, este modalitatea in care lucreaza memoria. Paul Connerton, in a sa How Societies Remember (Cum isi amintesc societatile, Cambridge University Press, 1989) argumenteaza ca o societate creeaza, sub presiunea unui discurs oficial despre istorie, o noua memorie, care e falsa initial, dar care, sub presiunea discursului oficial, devine reala. in acelasi fel, Orientul asupra caruia este impus un discurs colonizator (despre cum isi imagineaza europenii ca e Orientul), adopta acel discurs si si-l insuseste. Acesta este in nuce reflexul postcolonial de care cred eu ca sufera, intr-o anumita masura, Romania contemporana.




Categorie articol: 

Comentarii