Mergi la conţinutul principal

Diaconu, poteca, ProRomânia, USR şi morala politică

Zilele trecute, pe pagina mea de Facebook, am îndrăznit să-l cataloghez pe Mircea Diaconu drept cerşetor de voturi când a bântuit în Centrul Vechi al Brăilei, chipurile ca să ne convingă să-l votăm. Spre surprinderea mea, plăcută aş zice, au fost cetăţeni care l-au luat la întrebări pe prezidenţiabil şi n-au căzut pe spate în faţa actorului Mircea Diaconu. “Şi proiectul dumneavoastră care este?”, a punctat unul dintre îndrăzneţi. Poate era vreun membru al altui partid, sub acoperire, dar consistenţa întrebării rămâne. Iată şi răspunsul: Un preşedinte trebuie să meargă - de aia deranjez acum atât de multă lume -, fiindcă eu consider că această potecă de până acum pe care au mers unul după altul nişte preşedinţi cu prestaţie mai bună sau mai rea - nu contează -, dar pe aceeaşi potecă au mers şi au făcut-o greşit. Nu asta e poteca. E o altă potecă. Iar cealaltă potecă este necurăţită, nemăturată de 30 de ani. Şi s-a îmburuienit. Aia este de tip morală publică, principii generale, noţiuni, valori, identitate naţională”. Nu mai avem ce discuta! Din punctul meu de vedere însă, Mircea Diaconu, politicianul-actor, n-are nicio vină. Dacă prima oară când a candidat independent la europarlamentare a păcălit lumea şi vreme de 4 ani a băgat în buzunar zeci de mii de euro, lunar, fără să facă NIMIC în calitate de europarlamentar al României, acum singurul lui rol este de a rupe voturi, în principal de la PSD. Cel puţin asta îşi doreşte Victor Ponta, liderul Pro România, care dintr-o singură lovitură a destructurat partidul lui Tăriceanu, ALDE fiind acum într-o degringoladă totală, a pus cruce şi Guvernului Dăncilă, iar acum  vrea să compromită şi Guvernul Orban. Indiscutabil, fără manevrele lui Ponta cu alde Tăriceanu, moţiunea de cenzură iniţiată de PNL nu trecea, iar Guvernul Dăncilă îşi vedea în continuare de treaba lui de a le umfla artificial pe toate: salarii, pensii, preţuri, cursul leu-euro, dobânzi etc etc, mai puţin economia reală nu cea imaginată de liderii PSD. Îmi aduc foarte bine aminte când discuţiile cu privire la necesitatea urgentă de a înlătura Guvernul Dăncilă de la butoane erau abia la început, cum Victor Ponta afirma că Pro România are specialişti şi că este gata să intre la guvernare într-o formulă onorabilă pentru ţară. Acelaşi discurs l-au avut şi liderii PMP, că sunt gata să-şi asume intrarea la guvernare. Iată că Popularii lui Băsescu, Tomac şi Turcescu au rămas consecvenţi, în vreme ce Ponta a sucit căciula şi, după ce a votat căderea Guvernului Dăncilă, acum nu vrea să voteze Guvernul Orban. Că cică el e de stânga, iar ăştia ai lui Orban sunt de dreapta. E adevărat, Ponta nu se aştepta ca pesediştii să întoarcă spatele propunerii lui de a intra din nou la guvernare într-o formulă PSD fără Dăncilă - Pro România- ALDE ! Sincer, m-au surprins liderii PSD, alţii decât Dăncilă şi Fifor, că nu s-au bulucit din nou la bucate. Mi se pare de bun simţ politic poziţia PSD de a-şi asuma pe mai departe traseul cu Viorica Dăncilă, prezidenţiabil şi rămânerea în Opoziţie. La fel mi se pare de bun simţ politic poziţia PNL. Au iniţiat liberalii moţiunea de cenzură? Da, atunci e normal şi moral să-şi asume răspunderea guvernării chiar şi cu un guvern minoritar. Ce face USR? Nu vrea la guvernare, dar pune condiţii pentru a susţine un guvern, altul decât Dăncilă. Cu alte cuvinte, USR, prin această poziţie, va prelungi şederea  premierului Dăncilă la Palatul Victoria în vârful bucatelor. Sincer, nu pricep! Ce cred liderii USR că vor câştiga cu această aşa zisă intransigenţă - în realitate o crasă lipsă de asumare - lăsând ţara într-o instabilitate politică, având la butoane acelaşi Guvern Dăncilă pe care, culmea!, acelaşi USR l-a tot criticat şi a votat ca să-l dea jos. Până la parlamentarele de anul viitor e cale lungă. Foaaarte lungă! Suficient de lungă ca să scadă procentele USR, să recupereze PSD, să se compromită PNL. Cât priveşte partidele balama - Pro România, ALDE, PMP - va fi interesant de văzut ce se va alege de ele. Până una alta, PMP mi se pare că joacă cel mai corect: a votat moţiunea, vrea la guvernare, iar la prezidenţiale are un candidat de nota 10, Theodor Paleologu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro