Mergi la conţinutul principal

Dezbatere publică pe tema mirosului de porc

O dezbatere publică iniţiată de Garda de Mediu Brăila pe tema funcţionării "Complexului de Porci" Baldovineşti SA, firma considerată responsabilă pentru mirosul de bălegar ce năpădeşte periodic atmosfera oraşului, are toate şansele să se transforme într-o parodie în urma căreia să se ajungă la concluzia că firma respectivă nu are nici o vină pentru disconfortul olfactiv provocat brăilenilor. Asta deoarece dezbaterea se va desfăşura la "Green Club", o locaţie aflată în afara oraşului, deci greu accesibilă cetăţenilor care ar vrea să-şi spună punctul de vedere. În plus, dat fiind că "Green Club" aparţine grupului de firme al familiei Caruz, adică acţionarilor "Complexului de Porci", este foarte posibil ca la dezbatere să fie prezenţi foarte mulţi angajaţi ai fermei în cauză, iar aceştia - interesaţi ca afacerea să meargă în continuare, pentru a nu-şi pierde locurile de muncă - să spună sus şi tare că nu miroase a nimic şi că nu există nici un motiv pentru neacordarea autorizaţiei de mediu.

Marian Dragomir, şeful Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu, ne-a declarat că dezbaterea a fost solicitată de comisarii de mediu brăileni. "În contextul revizuirii autorizaţiei integrate de mediu, am considerat oportună consultarea populaţiei municipiului Brăila, în cadrul unei dezbateri publice care să abordeze problema disconfortului generat de mirosurile dezagreabile produse în urma activităţii fermei de creştere a porcilor din comuna Baldovineşti", ne-a declarat Dragomir. Reînoirea autorizaţiei de mediu pentru "Complexul de Porci" depinde însă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Galaţi. ARPM a trimis o adresă firmei lui Caruz prin care îi solicita ca, în termen de 15 zile de la publicarea unui anunţ în ziar, să organizeze dezbaterea publică într-o "locaţie neutră". Anunţul referitor la dezbatere a fost publicat în data de 3 iulie, iar dezbaterea a fost programată pentru 27 iulie - deci mult în afara celor 15 zile solicitate de ARPM - la sediul restaurantului "Green Club", situat pe şoseaua Focşani, la circa 4 km de Brăila. Ca şi cum nerespectarea termenului de 15 zile nu era suficientă, ARPM nu a găsit nimic în neregulă la faptul că o dezbatere publică se desfăşoară chiar în curtea împricinatului. Garda de Mediu Brăila a cerut ca şedinţa cu publicul să se desfăşoare la Casa Tineretului, într-o sală situată, deci, în centrul municipiului, mult mai uşor accesibilă tuturor celor ce ar fi putut avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte funcţionarea "Complexului de Porci" atât de aproape de oraş. ARPM Galaţi a răspuns, însă, că atât timp cât societatea în cauză s-a obligat să le asigure mijloace de transport persoanelor interesate, nu este nici o problemă.

De remarcat faptul că angajaţii lui Caruz vor să facă transportul în felul următor: să îi îmbarce într-un microbuz pe brăilenii care vor să participe la dezbatere, din parcarea Complexului Comercial "Armonia", care parcare se află, de asemenea, la marginea oraşului, mai exact lângă cartierul Chercea. Transportul va fi asigurat, luni, 27 iulie, fix între orele 15.30 - 16.00, aşa încât, după dezbatere, participanţii care nu posedă autoturism se vor putea întoarce acasă după cum se va descurca fiecare.

Îngăduinţa de care dă dovadă ARPM Galaţi pare suspectă, în contextul în care foarte mulţi brăileni se plâng de mirosurile insuportabile generate de ferma de porci a familiei Caruz. Există voci care spun că atitudinea gălăţenilor este generată de faptul Gheorghe Caruz intenţionează să deschidă în oraşul vecin mai multe magazine de comercializare a preparatelor din carne. Altfel spus: Brăila cu mirosul, Galaţiul cu profitul!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro