Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Dezastru la examenul de atestare a administratorilor de bloc

La finele acestei saptamini, a avut loc examenul de reatestare a administratorilor care isi desfasoara activitatea in cadrul Asociatiilor de Proprietari. Rezultatele acestui examen au fost dezastruoase, in conditiile in care doar 17 administratori au trecut cu brio de acest concurs. De mentionat este ca dintre cei 80 de administratori care s-au inscris la examinare, doar 37 s-au prezentat la concurs, iar dintre acestia, 20 au picat. "Examenul a fost de tip grila si a avut un grad mediu de complexitate. Nu ma asteptam ca atit de putini dintre administratori sa fie in stare sa treaca de o proba al carei scop era sa le verifice gradul de cunoastere a prevederilor in domeniul in care activeaza deja, unii dintre ei de ani de zile. Ca de obicei, administratorii de bloc considera ca aceasta activitate este doar pentru beneficiul buzunarului propriu, iar legislatia exista doar pentru a fi ocolita", ne-a declarat viceprimarul Lucian Tilea, cel care are in competente asociatiile de proprietari din municipiu. De asemenea, sursa citata a explicat ca va mai avea loc o examinare a administratorilor, data urmind a fi anuntata in timp util.
Compartimentul de specialitate din cadrul Primariei a explicat ca noile atestate ce vor fi acordate administratorilor care au trecut de acest examen sint valabile pe perioada nedeterminata si ca in baza acestora, titularii isi pot exercita profesia si in alte judete. Una dintre conditiile de inscriere la concurs este constituirea garantiei materiale de catre administratori asa cum cere in mod expres legislatia in domeniul condominial. "La dosarul de participare, pe linga cazierul actualizat la zi, candidatii trebuie sa faca dovada notariala ca au incheiat contract de garantie in conditiile Legii 22/1969 cu completarile ulterioare ale Legii 54/1994. S-au enumerat aceste conditii pentru ca membrii comitetului executiv, care angajeaza administratorul de imobil sa aiba in atentie aceste cerinte, in caz de nerespectare fiind solidari cu angajatul la eventuale pagube pricinuite asociatiei", se mentioneaza in recomandarile formulate de Compartimentul Asociatii de Proprietari din cadrul Primariei.




Categorie articol: 

Comentarii