Mergi la conţinutul principal

Dezamagire!

L-am votat cu doua miini pe Traian Basescu. De ce? In primul rind pentru ca am crezut in sinceritatea lui. In al doilea rind pentru ca Adrian Nastase devenise periculos de acaparator. Pe toate posturile TV si in paginile majoritatii ziarelor, Nastase era number one in vreme ce restul liderilor politici s-au confruntat ani in sir cu un veritabil embargou. Liberul arbitru aproape ca nu mai exista. Pai cum poti face o alegere in cunostinta de cauza daca ti se refuza accesul la suficiente informatii pentru a face comparatie intre "oferte"? Dupa cum aveam sa constatam in trecutul apropiat, Nastase a fost la fel de acaparator si in planul averii personale. Iata de ce cuvintele rostite de Basescu: "Adriane nici nu stii, cit de mic incepi sa fii" sint de-a dreptul memorabile. Din aceasta perspectiva nu voi regreta niciodata ca l-am dorit pe Basescu presedintele tarii. Mai ales ca el a fost cel care a sustinut-o pe Monica Macovei in calitate de ministru al Justitiei. Si cu toate sincopele care au aparut si probabil vor mai aparea, independenta Justitiei pare sa atinga din ce in ce mai multi magistrati. Si asta e mare lucru pentru democratia romaneasca.
Revenind, spuneam ca am apreciat la Basescu sinceritatea. In acest context nu l-am crezut nicicind un neserios, ci dimpotriva un om hotarit sa mearga pina-n pinzele albe pentru o cauza buna. In acest context, nu l-am condamnat pe Basescu pentru sprijinul, penibil de transparent, acordat unor persoane gen Elena Udrea sau Mioara Mantale. Am considerat ca aceasta slabiciune, desi imorala, nu-l va impiedica sa fie un bun presedinte cita vreme si in SUA am vizionat scandaluri mult mai dure pe teme sexuale. Dubiile au inceput sa apara in momentul in care Udrea a fost folosita pe post de petarda aruncata in curtea lui Tariceanu. Asta nu inseamna ca premierul n-are bubele lui printre care relatia destul de controversata cu omul de afaceri Dinu Patriciu, un fel de Nastase al liberalilor, dintr-un punct de vedere. Ma refer la capacitatea acestuia in cumpararea unor persoane care s-au trezit, peste noapte, cu niste averi de-a dreptul impresionante, gratie unor telefoane "dezinteresate".
Totusi, ceea ce s-a intimplat saptamina trecuta il arunca pe Traian Basescu sub nivelul lui Gigi Becali, cel pe care insusi presedintele l-a cinstit cu un sprit dupa meciul Steaua - Rapid. De ce s-a autopozitionat Basescu sub nivelul lui Becali? Pentru ca acest Jiji, pe cit de plin de el pe atit de sarac cu duhul, a ramas ferm in convingerile sale, unele de-a dreptul stupide sau chiar paranoice. Asadar, se poate vorbi, in cazul lui Becali, de un soi de verticalitate. Sigur, nu intram in analiza "soiului" de verticalitate a lui Becali, dar orisicit, nu-si schimba vorba de pe o zi pe alta sau, mai rau, de la o ora la alta. Ei bine, presedintele Basescu exact astfel a procedat. Mai intii, l-a balacarit pe Tariceanu la emisiunea lui Marius Tuca, a doua zi i-a luat apararea vizavi de atitudinea lui Gigi care l-a facut papagal pe premier, tot pe un post de televiziune, ca apoi tot presedintele, dupa meciul de calificare al Stelei, sa bea cot la cot cu "razboinicul luminii". Jalnic! Silviu Brucan s-a exprimat in legatura cu aceasta atitudine a presedintelui cum ca intre verticalitate si popularitate, Basescu a ales ultima varianta. Aceasta remarca a lui Brucan m-a facut sa inteleg si alte atitudini ale lui Basescu.
Biserica, Armata si Presa sint primele in topul increderii romanilor. In ordine cronologica, prima tinta a presedintelui, imediat dupa investire, a fost presa. A incercat fel de fel de manevre si a aruncat fel de fel de vorbe la adresa presei cu un singur scop - decredibilizarea mass-media. A doua tinta a presedintelui a fost apropierea lui de structurile militarizate, pina aproape de contopire cu Armata. Sa nu uitam vizitele in Irak si pozele cu Basescu in uniforma de camuflaj alaturi de soldatii romani. A mai ramas Biserica. Ei bine, nu mica mi-a fost mirarea cind reprezentantul Binelui si al lui Dumnezeu, asa cum se autoconsidera Gigi Becali, s-a exprimat public ca-l place pe Basescu pentru ca este un om credincios. Ei, cu asta m-a dat gata! Este credincios, se confunda cu Armata, presa e mincinoasa si plina de interese, cu alte cuvinte Basescu merita intreaga popularitate. Puse cap la cap, toate aceste stradanii ale mult stimatului si iubitului presedinte suna periculos, nu-i asa? Iata, insa, ca de-atita popularitate, romanii l-au plasat pe un fruntas loc 3 si in topul celor mai corupti politicieni, dupa Nastase si Patriciu, "prietenii" lui. Sincer, mi se pare nedreapta aceasta pozitionare, dar judecind la rece, minciuna, fatarnicia, imoralitatea si demagogia, in rindul politicienilor, pot face un rau la fel de mare democratiei, precum coruptia. Concluzionind, popularitatea in exces strica, mai ales atunci cind esti gata sa platesti cu propria-ti verticalitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro