Mergi la conţinutul principal

Devine operational programul "Start"

Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL) a aprobat procedura de implementare a Programului national pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in rindul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare - "Start".
Programul devine operational din 18 iulie, este destinat dezvoltarii abilitatilor antreprenoriale in rindul tinerilor si are ca obiectiv sustinerea implicarii tinerilor in structuri economice private. Sustinerea consta in facilitarea accesului acestor tineri la finantare in sectoarele economice prioritare, finantarea realizindu-se prin acordarea de fonduri nerambursabile.
Beneficiarii eligibili ai fondurilor sint persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale, asociatiile familiale/intreprinderile familiale si societatile comerciale.
Alocatia nerambursabila este in limita a 50% din valoarea totala, fara TVA, a proiectului de investitii care face obiectul planului de afaceri, dar nu mai mult de 60.000 de lei.
Un asemenea sprijin financiar se acorda din bugetul pe 2008 al MIMMCTPL, prin oficiile teritoriale pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie (OTIMMC) pentru finantarea celor mai bune planuri de afaceri elaborate de solicitanti (aplicanti). Judetul Braila, ca repartizare regionala, tine de OTIMMC Galati (Str. Prelungirea Traian nr.1, bl. Pescarus, tronson C, parter) alaturi de judetele Vrancea si Buzau.
Beneficiarul de sprijin financiar prin alocatie nerambursabila va finanta planul de afaceri aprobat cu o contributie proprie, in numerar, in cuantum de minimum 50%, fara TVA, din valoarea estimata a investitiei. Conform procedurii din acest Program, nu se accepta contributie in natura.
Sumele alocate pot fi utilizate atit pentru achizitionarea de active corporale si necorporale (masini, utilaje si echipamente, mijloace de transport marfuri, brevete de inventie, licente), cit si pentru servicii de inregistrare/autorizare ca persoana fizica autorizata, intreprindere individuala, intreprindere familiala sau ca societate comerciala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro