Mergi la conţinutul principal

Detinutele au mers in vizita la Muzeul de Istorie

Zece detinute din cadrul Penitenciarului de Maxima Siguranta au avut parte, ieri, de o iesire in comunitate, cu ocazie sarbatorii "Sfintei Marii". In jurul orei 10.00, grupul de persoane private de libertate s-a oprit pentru a efectua o vizita la Muzeul de Istorie din municipiu, dupa care a mers la Catedrala "Nasterea Domnului".
La muzeu, cele 10 detinute au fost intimpinate de profesorul de istorie Adrian Trifan, care le-a prezentat expozitia de baza, structurata pe patru sali si doua holuri. "La parter avem perioada veche, epoca pietrei incepind de la paleolitic si ajungind pina la perioada migratiilor, perioada medievala, iar la etaj partea de istorie moderna si contemporana a orasului si sectiunea de arta", a precizat Adrian Trifan. Detinutele au studiat cu atentie obiectele, armele si mobilierul provenind din diferite epoci istorice, mai ales ca unele dintre ele nu au mai fost niciodata intr-un muzeu de istorie.
Seful Serviciului de Interventie Psihosociala din cadrul Penitenciarului, inspector principal Paul Purcaroiu, ne-a declarat ca prin aceste actiuni se incearca o umanizare a persoanelor aflate in detentie, prin pastrarea contactului cu societatea.
"In baza protocolului incheiat cu Muzeul de Istorie am efectuat mai multe vizite, o parte dintre detinute au mai venit, speram sa permanentizam aceste iesiri. Chiar daca vin sa isi ispaseasca o pedeapsa, totusi noi sintem in Penitenciar sa dam posibilitatea detinutului sa reintre in societate refacut si cu ideile infractionale depasite. Nu numai pentru detinute organizam astfel de actiuni, reluam iesirile in comunitate si cu detinutii. Avem in intentie obiective ca Gradina Zoologica, Muzeul Stiintelor Naturii, o sa discutam si cu Clubul de Fotbal poate iesim cu detinutii la un meci si speram sa fie totul cit mai bine si modul de executare a pedepsei sa fie cit mai uman posibil. O sa mergem si la teatru, unele dintre detinute au mai fost si le-a placut, dar stagiunea incepe in septembrie", a spus Paul Purcaroiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro