Mergi la conţinutul principal

Destituită pentru că a îndrăznit să le majoreze salariile subordonaţilor

Conducerea Companiei Naţionale "Loteria Română" i-a desfăcut contractul de muncă şefului Punctului de Lucru Judeţean Brăila, Nicoleta Bărbieru. Decizia este intens contestată de Sindicatul Liber "Loto", la care sunt afiliaţi 32 din cei 35 de lucrători comerciali ai Loteriei din Brăila. Călin Cociş, liderul la nivel naţional al Sindicatului Liber "Loto", s-a aflat, ieri, la Brăila, pentru a avea o întâlnire cu membrii de sindicat. Acesta ne-a declarat că principalul motiv al sosirii sale în oraşul nostru este concedierea managerului de zonă, a cărui singură vină ar fi că "a îndrăznit" să le majoreze salariile subordonaţilor săi. 

"De la 1 iulie, a intrat în vigoare un nou contract colectiv de muncă, la nivelul Companiei Naţionale Loteria Română. Pentru lucrătorii comerciali e prevăzută o grilă de salarizare de minim 1.050 lei şi de maxim 1.500 lei. În baza acestei grile, conducerea Grupului Judeţean de Lucru Brăila a decis să aducă salariile celor 35 de angajaţi, fără excepţie, la nivelul de 1.300 lei. Asta în contextul în care grupul de lucru din Brăila are cele mai mari încasări la nivel naţional, iar salariile lucrătorilor comerciali nu mai fuseseră majorate de 8 ani. Numai că, din cauza acestei decizii, doamnei manager Nicoleta Bărbieru i-a fost desfăcut contractul de muncă de către conducerea Companiei Naţionale. Motivul oficial este că dânsa ar fi făcut o negociere colectivă fără a avea un mandat în acest sens. Nu a fost vorba de nicio negociere colectivă. Dumneaei a făcut o creştere salarială uniformă, pentru a nu dezavantaja pe nimeni", a declarat liderul de sindicat Călin Cociş. Acesta a precizat că sindicatul pe care îl reprezintă a înaintat o scrisoare de protest atât Companiei Naţionale "Loteria Română" cât şi Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. "Dacă nu se ia în considerare cererea noastră de a se anula decizia de concediere a managerului din Brăila suntem hotărâţi să iniţiem acţiuni de protest în stradă, la nivel naţional, nu doar aici, pe plan local", a declarat Călin Cociş.
Angajaţii brăileni ai loteriei ne-au spus că, înainte de a beneficia de majorarea salarială decisă de Nicoleta Bărbieru, aveau salariul brut de 1.050 lei. Practic, lefurile acestora au fost mărite cu circa 20%. La nivelul altor filiale din ţară, salariile s-au majorat cu doar 30 de lei, iar managerii care au procedat în acest fel nu au avut nicio problemă cu conducerea Companiei Naţionale "Loteria Română".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro