Mergi la conţinutul principal

Despre politică, manifeste şi măsuri nedemocratice

Pe de o parte, avem de-a face cu nişte puşti democrat-liberali cameleonici care se dau din partidul lui Crin Antonescu şi încearcă să convingă electoratul de dreapta să nu-l voteze pe Mircea Geoană. O manieră necurată, de acord, de a face anticampanie, în condiţiile în care liberalilor - după cum am înţeles de la unul dintre liderii PNL - le este interzis să-şi folosească însemnele electorale, ei nemaifiind implicaţi, ca formaţiune politică, în meciul care - slavă Domnului! - se va încheia duminică. Dar una-i una şi alta-i alta. Fiindcă tinerii cu pricina, din câte am putut vedea, nu foloseau însemnele PNL, ci doar culorile partidului. Or, din câte ştiu, nimeni nu deţine monopolul pe culoarea galbenă şi nici pe "gânditul liberal". Poate că este greu de înţeles pentru cei prinşi în febra electorală lucrul care mă supără atât de tare, însă mi-e teamă ca "apucăturile de campanie" să nu devină obiceiurile societăţii noastre încă nedemocratizate complet. Zelul poliţiştilor de a urca în dubă nişte oameni care împart cuvinte este nu îngrijorător, ci inadmisibil în democraţie. Este profund antidemocratic şi are de-a face mai curând cu principiile şi apucăturile societăţilor totalitare decât cu valorile europene. Libertatea de gândire şi de exprimare sunt garantate de Constituţie, iar purtarea de haine, fie ele galbene, roşii sau portocalii, nu este interzisă de nicio lege din ţara asta, lucruri pe care orice agent de poliţie ar fi trebuit să le ştie. Ceea ce vreau să spun este că orice lucrător din IPJ ar fi trebuit să constate la faţa locului că miercuri seară, tinerii care împărţeau manifeste nu săvârşeau nicio infracţiune. Şi că, prin urmare, conducerea lor la secţie nu-şi avea rostul.
Aş vrea să fiu foarte clar: nu-mi pasă ce înclinaţii politice aveau acei oameni, mă lasă rece dacă erau democraţi, liberali, comunişti sau extremişti. Vreau să fiu sigur însă că mâine-poimâine, peste doi sau 20 de ani nu o să fiu luat pe sus dacă, împreună cu un grup de prieteni, o să împart manifeste în care criticăm puterea, opoziţia, biserica sau pe şeful de la aprozar. E datoria mea să taxez astfel de derapaje. Pricepeţi?

Citeste blogul lui Marian COMAN

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro