Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Despre moarte, opresiune şi efectul bărbatului asupra femeii. Casa Bernardei Alba

"Casa Bernardei Alba", piesa dramaturgului spaniol Federico Garcia Lorca, s-a jucat, miercuri seară, pe scena mare a TMF. Protagonişti - actori dintr-un oraş de care, de la mineriade, nu s-a auzit mai nimic. Petroşani. Stigmatizat şi izolat odată cu întreaga Vale a Jiului după evenimentele de la începutul anilor de tranziţie, Petroşaniul îmi pare că e gata de explozie, după ce şi-a amestecat în el energiile artistice, la fel cum, personajele feminine din piesa lui Garcia Lorca şi-au amestecat până la climax tensiunile erotice. Pentru mine, spectacolul regizat de Sorin Militaru a fost o surpriză mai mult decât plăcută şi-mi întăreşte ideea că există o soluţie culturală pentru comunităţile care, din punct de vedere social ori economic, îşi caută drumul către normalitate. Dar asta e o altă poveste...
"Casa Bernardei Alba" abordează temele opresiunii, autorităţii, morţii, pasiunii şi frumuseţii şi radiografiază efectul bărbatului asupra femeii, dintr-o perspectivă în care mitul fructului oprit este motorul ce sfâşie destinele personajelor. În fapt, după moartea celui de-a doilea ei soţ, Bernarda Alba controlează cu mână de fier vieţile fiicelor sale Angustias (39 de ani), Magdalena (30), Amelia (27), Martirio (24) şi Adela (20). Constrânse la izolare, doliu şi castitate, în cele cinci femei se aprind dorinţe ce ameninţă să ruineze echilibrul şi liniştea pe care "femeia-patriarh" Bernarda le păstrează doar prin teroare. Mâncate de pasiune, însă erodate de invidie, gelozie şi frustrări, fetele îşi consumă fanteziile prin autoerotism într-un cadru carceral ce sporeşte şi pune în valoare tensiunea sexuală. În final, spectacolul se consumă în cheia "eros şi thanatos", fiindcă dragostea, împlinită sau neîmplinită, atrage după sine umbra morţii.
Bucurându-se de coregrafia lui András Lóránt, Sorin Militaru a făcut o mutaţie pe viziunea lui Lorca, aducând în scenă şi cinci personaje masculine care reuşesc să îndulcească prin dans şi umor tensiunea psihologică pe care piesa dramaturgului spaniol o transmite spectatorului.
Ce nu mi-a plăcut au fost momentele prea lungi de linişte şi aştepare, pe care regizorul brăilean a încercat să le rupă cu gaguri de comedie bufă - un pahar cu apă turnat în cap ori un scaun tras de sub şezut chiar în momentul în care unul dintre personaje intenţiona să se aşeze - ori cu replici ce şarjează pe umorul facil, cu trimiteri sexuale - "A mâncat cineva peşte?", se întreabă unul dintre personaje, după ce se consumă o excelentă scenă de dans ce conturează autoerotismul celor cinci surori. Dar, în fond, este doar o chestiune de gust, iar spectatorii au reacţionat frumos la aceste trucuri.
Una peste alta, "Casa Bernardei Alba" îmi pare a fi spectacolul manifest al Teatrului Dramatic "I. D. Sîrbu" din Petroşani. El reuşeşte să prezinte, ca pe un cat-walk, câte o promisiune şi o invitaţie de la fiecare dintre actorii ce au urcat pe scenă, mulţi dintre ei aflaţi, dacă nu mă înşel, la prima ori la a doua stagiune. Nicoleta Bolcă, Izabela Badovics, Elena Anghel, Anca Ghiţă, Ioana Florescu, Irina Radu Bodea, Andreea Cioară, Radu Horghidan, Radu Homiceanu, Răzvan Epure. Toţi par să spună: "La Petroşani se întâmplă ceva. Urmăriţi-ne!"




Categorie articol: 

Comentarii