Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Despre ţara jumătăţilor şi altfel de politicieni. La 17 ani.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi adolescenţi mă impresionează. Şi nu rezultatele notabile la învăţătură şi olimpiade naţionale sau internaţionale sunt cele care mă lasă cu gura căscată. Gândirea acestor tineri, libertatea din suflet, atitudinea cu care spun ceea ce gândesc, modul cum unii dintre ei - deşi nu este cool - îl mărturisesc pe Dumnezeu, şi nu în ultimul rând înţelepciunea de care dau dovadă în raport cu noi, părinţii lor, generaţia care şi-a trăit copilăria şi adolescenţa în comunism, iar tinereţea în capitalismul sălbatic de după decembrie '89. Ştiu că mulţi au plecat sau sunt cu gândul la plecare în străinătate, în Vest, în SUA sau şi mai departe, dar cei care rămân îi pot face şi pe cei care au plecat să se întoarcă. De exemplu, Radu Tîrhoacă, 17 ani, membru în Parlamentul European al Tinerilor. În ziarul de ieri am publicat un interviu cu acest tânăr exemplar, pe prima pagină. Da, sunt un copil, am 17 ani, dar în nouă luni votez şi cred că este extrem de important să ne informăm cu destul timp înainte pentru că politica este un domeniu care evoluează în mod neaşteptat” . Cum vi se pare? Este logic şi corect ce spune acest puşti de 17 ani, dar câţi cetăţeni cu drept de vot, de pe vremea lui Ceauşescu, sau de după decembrie '89, gândesc aşa? Pentru câţi votul trece prin stomacul propriu şi atât? Ca o democraţie să funcţioneze, nu putem să fim numai observatori, trebuie să fim participanţi activi şi votul ne oferă această oportunitate”, mai spune acest copil, referindu-se la cetăţenii care nu vin la vot. Sincer, am îmbătrânit invitând, implorând, încercând să conving, prin rândurile scrise de mine sau de colegii mei, ca oamenii să vină la vot. Iată că un puşti de 17 ani înţelege că în urmă cu 30 de ani nişte tineri au murit pentru ca noi să putem vota democratic, dar cei care-au trăit acele vremuri, care au auzit împuşcăturile “teroriştilor”, care l-au văzut mort pe Ceauşescu, sunt “scârbiţi” de partidele politice. Să înţeleg că le e dor de partidul unic? Dumnezeule, nu ştiam că suntem un popor de sfinţi, conduşi de o şleahtă de demoni roşii, galbeni, albaştri, portocalii care au cucerit Palatul Victoriei, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni de capul lor! Buni sau răi, deştepţi sau proşti, cinstiţi sau corupţi, politicienii care-au ajuns la butoane de 30 de ani au fost votaţi. În ultimul timp de puţini, prea puţini cetăţeni! Pe 26 mai aveţi ocazia, stimaţi concetăţeni, să dovediţi că sunteţi reali, că existaţi şi în afara Facebook-ului. Partidele politice sunt reale, au candidaţi în carne şi oase, iar la aceste alegeri europarlamentare oferta este generoasă, mai ales pentru noi, brăilenii. Până atunci însă, un puşti de 17 ani vă dă lecţii: “Mi se pare că este ţara jumătăţilor. Adică tinerii versus bătrânii, partea de nord-vest şi vest a ţării versus restul ţării, bugetarii versus angajaţii din privat. Nu ne concentrăm forţele şi resursele pentru un bine comun. Fiecare cumva îşi vede interesul, dar ar fi bine să ne gândim şi la celălalt”. Să auzi din gura unui copil despre binele comun, despre binele aproapelui, într-o vreme când e cool să-ţi etalezi muşchii, buzele, fesele etc etc, mi se pare un miracol. Şi nu este unic! Ei bine, după astfel de miracole ar trebui să alerge partidele. Până una alta, eu aştept un miracol pe 26 mai!




Categorie articol: 

Comentarii